O școală din județul Botoșani angajează expert în matematică. Ce presupune acest post!

Școala Gimnazială Nr. 1 Concești, județul Botoșani a scos la concurs un post vacant de expert -Cadre didactice – activități remediale matematică.

Condiții specifice- studii superioare specifice postului absolvite (specializarea – Matematică), experiență în domeniul educațional de minim 1 an.

Ce responsabilități va avea expertul în matematică: proiectează activitățile educaționale (planificarea activităților didactice, stabilirea conținutului de învățare, alegerea strategiilor didactice, realizarea instrumentelor/ materialelor didactice); susține activitățile didactice de grup (SDS) și individuale (ore remediale), activități de predare, suport în realizarea temelor, evaluare şi monitorizarea activităţii elevilor astfel încât să se obţină maximum de eficienţă a lecţiilor, integrează copiii în programul zilnic; verifică prezența copiilor la programele educaționale; asigură completarea documentelor de înregistrare și evidență a activităților, de evidență a copiilor care participă la programe; supraveghează copiii participanți la activitățile din programele educaționale; supraveghează copiii în timpul servirii mesei, pauzelor în aer liber și/sau în clasă; facilitează relațiile interpersonale dintre copii; dirijează jocul individual și colectiv în atmosferă de comunicare stimulativă; supraveghează starea de sănătate a copiilor.

Candidații vor depune documente la sediul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Concești, județul Botoșani, până la data de 11 noiembrie 2024. Concursul constă în parcurgerea a două etape după cum urmează: proba eliminatorie: verificarea eligibilității administrative a dosarelor, iar candidații declarați admiși la această probă vor participa la proba interviu, programat pe 14 noiembrie.

Postul va fi disponibil pe perioada derulării Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *