Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea privind instituirea celei de-a treia zi de sâmbătă din luna septembrie a fiecărui an ca „Ziua de Curăţenie Naţională”. Această zi va avea scopul de a promova acțiuni ecologice benefice, cum ar fi colectarea separată, reciclarea și gestionarea adecvată a deșeurilor.
„Se instituie cea de-a treia zi de sâmbătă din luna septembrie, a fiecărui an, ca Ziua de Curățenie Națională, pentru a accentua responsabilitatea socială atât a cetățenilor, cât și a autorităților publice, a persoanelor juridice în vederea încurajării acțiunilor de curățenie cu impact pozitiv asupra mediului, a colectării separate, a reciclării și depozitării deșeurilor”, se arată în noua lege.
Cu prilejul „Zilei de Curățenie Națională”, mai multe instituții, precum Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile administrației publice centrale și locale pot organiza activități culturale, sociale și educaționale prin intermediul cărora să fie promovate bune practici în privința acțiunilor de curățare a mediului și a importanței păstrării unui mediu curat.
FOTO Incendiu la o cunoscută firmă din Botoșani. Au fost chemați pompierii