20 de permise de conducere și 19 certificate de înmatriculare, reținute de polițiștii botoșăneni în weekend

În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, intervenind la aproximativ 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.

Zilnic, prin prezența activă în spațiul public, în cadrul activităților specifice, și prin intervenția acestora, atunci când situația o impune, polițiștii acționează în scop preventiv, pentru siguranța cetățenilor și reducerea faptelor antisociale. Totodată, prin măsurile de sancționare prevăzute de lege,  se urmărește descurajarea celor care comit astfel de fapte să recidiveze.

Astfel, în această perioadă, au fost organizate 13 acțiuni punctuale, atât pentru prevenirea accidentelor rutiere, cât și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor. În cadrul activităților desfășurate de polițiști, au fost aplicate aproximativ 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 255.000 de lei.

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

Totodată, au fost reținute 20 de permise de conducere și 19 certificate de înmatriculare.

În aceeași perioadă, a fost arestată preventiv o persoană pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt și a fost emis un  ordin de protecție provizoriu pentru infracțiune de violență în familie, fiind montată persoanei supravegheate un dispozitiv electronic de monitorizare.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *