Un tânăr din județul Botoșani a vrut să fie zmeu pe șoșele, dar s-a ales cu un mandat de arestare. Botoșăneanul, în vârstă de 20 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a fost prins conducând fără permis și într-o avansată stare de ebrietate.
Tânărul este din comuna Dângeni și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Din cercetările polițiștilor, a reieșit faptul că acesta, la data de 17 octombrie a.c, ar fi condus un autoturism, pe drumul public, din comuna Dângeni, fără a deține permis de conducere, fără ca autoturismul să fie înmatriculat și cu o alcoolemie de 0,84 mg/l.
Solutia pe scurt:
În temeiul art. 226 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni în dosarul nr. 1042/145/P/2024. Respinge cererea inculpatului Bejinariu Alexandru Constantin privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu. În temeiul art. 202 alin. 1, 4 lit. e) Cod procedură penală, art. 223 alin. 2 Cod procedură penală şi art. 233 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului Bejinariu Alexandru-Constantin, …, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (1) din Codul penal și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a alor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, pentru o perioadă de 30 de zile, respectiv de la data de 22 octombrie 2024 şi până la data de 20 noiembrie 2024, inclusiv. În temeiul art. 230 din Codul de procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Bejinariu Alexandru Constantin. În temeiul art. 275 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu în sumă de 360 lei, pentru avocat Aruxandei Monica, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr.251/2024, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămân în sarcina statului, conform art. 275 alin.6 Cod procedură penală. În temeiul art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 22 octombrie 2024, ora 12:25.