FOTO Încă un accident, astăzi, la Botoșani! Două persoane s-au răsturnat cu mașina

Un accident rutier a avut loc, duminică, în localitatea Răchiți. În eveniment a fost implicată o singură mașină. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SAJ Botoșani.

Aceștia au constatat faptul că autoturismul era răsturnat pe o parte, iar cele două persoane, care erau în interior în momentul producerii accidentului, au ieșit singure din mașină.

Din fericire, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu.

Accident și la Copălău. Patru persoane au ajuns la spital

Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier care s-a produs, duminică dimineață, pe raza localității Copălău. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. Până la sosirea salvatorilor la fața locului, victimele au fost evaluate de un pompier, care pleca în misiune la Constanța. Plutonierul major Marius Neculai a oprit imediat și a constat faptul că nu există persoane încarcerate, inconștiente sau în stop cardio-respirator care ar fi avut nevoie urgentă de resuscitare. Acesta a transmis datele în dispeceratul integrat ISU-SAJ Botoșani și a continuat să asigure suport medical și moral victimelor până la sosirea colegilor.

Persoanele rănite au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, în timp ce pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriilor.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

 

Urmăreşte-ne pe Google News!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *