Olivia Soltaniuc, din Botoșani, este studentă la FEAA (Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor) în anul 3 la Marketing. Deoarece şi-a dorit să aibă banii ei, aceasta a evitat planul A, adică să apeleze la părinţi, accesând planul B: a lucrat încă de la sfârşitul clasei a 9-a ca ospătar, potrivit Ziarul de Iasi. Olivia şi-a continuat obiceiul de a nu depinde în totalitate de părinţii ei, însă din cauză că nu mai avea timp pentru meseria de ospătar, facultatea devenind prioritară, a accesat planul C: a început să facă lumânări handmade, la comandă.
-Trebuie să faci ceva
„Fac lucruri manuale de pe la 7 ani, deoarece mereu mi-a plăcut partea asta artistică. În anul 2 de facultate m-am gândit să încerc ceva nou: lumânări parfumate. Am facut o scurtă cercetare, am prins curaj şi mi-am dat comandă de materii prime. Ulterior mi-am făcut o pagină de instagram şi m-am apucat de treabă. Chiar a doua zi dupa ce am făcut prima postare, am vândut şi prima lumânare. Asta mi-a dat un curaj enorm să continui. Nu este un business uşor, dar este frumos.”
-Bursa: primul „salariu”
„Îmi câştig câţiva bănuţi din 2 joburi: unul este facultatea. Am auzit mulţi profesori zicând că facultatea este job-ul nostru, aşa că am luat acea vorbă ca atare şi am muncit să iau bursa. Banii de cheltuială în mare parte sunt din bursă.”
-Muncă şi răsplată
„În paralel fac şi voluntariat, de unde primesc o bursă de campus. Acestea s-au mărit, astfel poţi ajunge cu puţin interes şi implicare să accesezi nişte sume care sunt de un mare ajutor pentru un student astfel încât să acopere o parte din cheltuieli. Totalul pe care eu îl primesc de la cele două burse, cea socială şi cea de campus, ajunge la aproximativ 2.000 lei.”
-Intimitatea costă
„Am ales din anul 1 să stau în chirie, asumându-mi costurile puţin mai ridicate decât la cămin, tocmai pentru a avea intimitatea şi liniştea de care am nevoie atunci când studiez. Locuiesc cu încă 2 fete, fiecare cu camera ei. Costurile care îmi revin mie pentru chirie şi utilităţi, lunar, ajung la 1.000 lei.”
Un câştig de aproximativ 2.000 de lei pe lună (şi asta doar dacă eşti un student implicat şi bine organizat) îţi poate fi asigurat de facultate. Deci putem considera, spre plăcerea profesorilor care ne spun asta, că facultatea chiar este job-ul nostru.
Însă, după achitarea unei chirii de 1.000 de lei, cumpărăturile necesare şi minime pentru a supravieţui, mai poate îndrăzni un student să spere la bani şi pentru el sau diverse activităţi, precum a bea o cafea sau a mânca în oraş? Aici apare necesitatea celui de-al doilea job, care de multe ori nu poate exista din diverse cauze. Facem ce facem, vrem, nu vrem, părinţii noştri tot mai trebuie sunaţi din când în când pentru a ne oferi un mic ajutor. În ciuda planului B. Sau C.
Un om de afaceri din Botoșani restaurează o casă somptuoasă care a aparținut unui mare negustor