Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat au fost împreună timp de trei ani, însă relația lor s-a încheiat de câteva luni. Milionarul recunoaște că și-ar fi dorit să ajungă la căsătorie, însă neînțelegerile dintre ei s-au adâncit, iar acum nu mai există nici posibilitatea unei împăcări. Cu toate acestea, foștii parteneri au rămas în relații bune, astfel că s-au afișat împreună la nunta Lorei cu Ionuț Ghenu.
Ioana Ignat și Sebastian Dobrincu au format un cuplu până de curând, însă drumurile li s-au separat. Afaceristul a subliniat că nu a fost o decizie luată în pripă, ci una cât se poate de calculată, după o perioadă în care au încercat să-și salveze relația.
Despărțit de câteva luni de Ioana Ignat, fostul jurat de la „Imperiul Leilor’ speră să-și găsească partenera potrivită și să-și întemeieze o familie în viitor. Sebastian Dobrincu subliniază că, în acest moment, viața sentimentală nu este o prioritate și preferă să lase destinul să-l surprindă.
„Sunt etape și etape. Mai am loc de îmbunătățit, încă nu pot spune că sunt împlinit. Nu mă vezi la casa mea, de fapt la casa mea mă vezi, nu mă vezi cu familia mea. Mai am timp să îmi fac familie, am 26 de ani și cred că lucrurile frumoase se întâmplă când te aștepți mai puțin. Cu siguranță mi se va ivi persoana potrivită și mie, deci nu mă hazardez, nu este ca și cum caut în mod activ. Las viața să mă plimbe pe valuri așa cum crede ea că este mai bine’, a declarat tânărul pentru cancan.ro.
Sebastian Dobrincu spera la o căsătorie cu Ioana Ignat
Sebastian Dobrincu recunoaște că a luat în considerare o eventuală căsătorie cu Ioana Ignat, în cei trei ani cât au format un cuplu.
„Ba da, cât timp eram împreună am luat în calcul asta (n.r. să se căsătorească cu Ioana Ignat). Acum, nemaifiind împreună, este greu să luăm în calcul asta, dar așa cum a apărut ea în viața mea, cu siguranță vor apărea și alte persoane mai potrivite și asemenea îi doresc și ei’, a continuat el.
La o zi după ce a exclus posibilitatea unei împăcări, Sebastian Dobrincu s-a afișat cu Ioana Ignat la nunta Lorei. Pe contul de Instagram, tânărul a postat și o imagine cu fosta iubită, în care apăreau și Jorge cu soția.
”Nu am regrete”
În final, tânărul antreprenor a spus că nu trăiește cu regrete față de deciziile pe care le-a luat, de-a lungul timpului, în carieră și viața privată.
„Nu, nu am regrete, nu trăiesc într-un regret și cred că este cea mai mare frică a mea, să mor cu regrete, de aceea sunt împăcat că am încercat tot ce s-a putut în tot, iar când încerci tot nu prea ai regrete. Ești cu conștiința împăcată. Deci, ce rost au regretele, până la urmă? Să ajungem pe patul de moarte, la 99 de ani, regretăm nu știu ce. În cazul acesta o să murim niște nefericiți’, a declarat tânărul, potrivit Viva.ro