Două doamne din județul Botoșani au fost la un pas să rămână fără acte și bani. Un bărbat a găsit, miercuri, în stația de transport local, situată pe strada Calea Națională nr. 36 (în zona E-ON), pe bancă, o poșetă de damă, de culoare neagră. El a sunat la Poliția Locală, iar la fața locului, a fost direcționată patrula auto, care, în prezența celui care făcuse sesizarea, au controlat geanta respectivă, în interior fiind găsite mai multe bunuri, printre care și un telefon mobil, un portofel ce conținea suma de 620 lei, medicamente și o carte de identitate ce aparține unei femei domiciliată în comuna Coșula.
Pe baza informațiilor din actul de identitate, polițiștii locali au reusit să contacteze proprietara genții, pe care au invitat-o la sediul instituției, bunurile fiindui restituite.
În aceeași după-amiază, în fața Centrului Județean Cultură, polițiștii locali care efectuau serviciul prin patrulare pedestră, au găsit pe o bancă o poșetă de culoare neagră în interiorul căreia se afla un telefon mobil, mai multe chei și suma de 240 lei. Folosind telefonul mobil, polițiștii locali au luat legătura cu proprietara bunurilor, M.A. cu domiciliul în municipiul Botoșani, str. Ștefan Luchian, care s-a prezentat la sediul Poliției Locale, unde bunurile i-au fost predate pe bază de proces verbal.
„Pe această cale, sfătuim toți cetățenii să manifeste prudență în piețe, magazine, locuri aglomerate și să-și supravegheze bunurile pentru evitarea unor incidente neplăcute”, este apelul făcut de Poliția Locală.