Construirea spitalelor noi la Botoșani a fost avizată pozitiv de Ministerul Sănătății. Proiectul Consiliului Județean – „Extinderea, modernizarea și creșterea capacității de diagnoză prin imagistică de înaltă calitate a Spitalului Județean de Urgență «Mavromati» Botoșani” – a fost inclus în Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești. Cu o valoare totală de 150 de milioane de euro, inclusiv TVA, proiectul prevede construirea și dotarea la cele mai înalte standarde a două spitale noi: unul de Pediatrie în municipiul Botoșani și un spital în orașul Săveni. Contribuția Consiliului Județean Botoșani la acest proiect major este de 3 milioane de euro.
„De la începutul mandatului meu, am făcut o prioritate din modernizarea infrastructurii sanitare și din atragerea fondurilor europene și guvernamentale pentru dotarea cu echipamente medicale ultraperformante. Echipa pe care o conduc lasă viitorului președinte un alt proiect la cheie, cel al construirii a două spitale noi. Am realizat studiul de fezabilitate pentru construirea noului Spital de Pediatrie și a celui de la Săveni, am obținut avizul de oportunitate de la Ministerul Sănătății pentru aceste investiții, care au fost incluse în Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești. Partea cea mai dificilă a fost realizată. Îmi exprim speranța că viitorul președinte al Consiliului Județean va continua aceste proiecte vitale pentru sănătatea botoșănenilor și că va ști să atragă fondurile necesare imediat ce liniile de finanțare ale Programului național de investiții în infrastructura unităților spitalicești vor fi deschise”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Noul Spital de Pediatrie din Botoșani, cu o valoare estimată în studiul de fezabilitate la 120 de milioane de euro, va fi ridicat pe amplasamentul actual al Secției de Pediatrie de pe Bulevardul „Mihai Eminescu”. Acesta va include 212 paturi pentru spitalizare continuă, 32 de paturi pentru spitalizare de zi, 10 paturi ATI și 4 săli de operație. Spitalul va avea în structura sa toate departamentele esențiale: unitate de primiri urgențe, secții de pediatrie, chirurgie, compartiment ATI, laboratoare de analize și imagistică, farmacie, secție de recuperare, psihiatrie pediatrică și altele.
Spitalul din Săveni, estimat în studiul de fezabilitate la 30 de milioane de euro, va avea 55 de paturi pentru spitalizare continuă (15 pentru pediatrie și 40 pentru medicină internă), 12 paturi pentru spitalizare de zi și va fi echipat cu servicii esențiale, inclusiv cameră de gardă, ambulatoriu integrat, laboratoare, farmacie, bloc alimentar și stație de oxigen.