Medicii botoșăneni și-au desemnat reprezentanții în Colegiului Medicilor pentru următorii patru ani. Astfel, în urma alegerilor care au avut loc la începutul lunii octombrie, s-a decis ca președintele Colegiului Medicilor Botoșani să fie Constantin Didi Moşneguţu. Acesta s-a aflat la conducerea colegiului și în mandatul trecut. De asemenea, Constantin Didi Moșneguțu va fi și reprezentant al medicilor botoșăneni în Consiliul Național al Colegiului Medicilor din România.
Vicepreședinte al Biroului executiv al Colegiului Medicilor Botoșani este dr.Ecaterina Chihaia, în timp ce medicul Hanelori Cozminschi este vicepreședinte, coordonator al Comisiei de Etică și Deontologie Profesională iar medicul Mihaela Miler este vicepreședinte în Biroul Executiv al Colegiului Medicilor Botoșani în Comisia de Jurisdicție Profesională.
De asemenea, medicul Bogdan Andone a fost ales secretar general al Biroului executiv al Colegiului Medicilor Botoșani.
Consiliul Judeţean al Colegiului Medicilor Botoşani este compus din 13 medici. Cei care au fost votaţi pentru următorii patru ani sunt Constantin Moşneguţu, Mihaela Miler, Hanelori Cozminschi, Ecaterina Chihaia, Ana-Maria Iţco, Elena-Isabela Afrăsânei, Constantin Andone, Monica Adăscăliţei, Raluca Sârbu, Doiniţa Condorovici, Mărioara Răusanu, Nicoleta Seriţean Isac şi Vitalie Munteanu.