Burse școlare 2024 – 2025. Când vor fi încărcate cardurile elevilor

Noua Metodologie-cadrul de acordare a burselor, aprobată prin Ordinul ME nr. 5.518/2024, a adus modificări cu privire la data în care elevii vor primi banii din burse în anul școlar 2024 – 2025.

Mii de elevi primesc burse în anul școlar 2024 – 2025 fie că vorbim despre burse sociale, condiționate de venitul familiei, fie că vorbim de burse de merit, datorate performanțelor academice ale elevilor. Dar acest an școlar a adus și alte trei tipuri de burse. Vorbim despre bursa pentru reziliență, care se acordă elevilor cu media anuală cel puțin 7, pentru a-i încuraja să învețe, bursa tehnologică, care se acordă elevilor din învățământul profesional și tehnic, inclusiv cel dual, și bursa acordată mamelor minore.

Pentru toate aceste tipuri de burse, beneficiarii trebuie să depună un dosar la secretariatele școlilor la care învață. Plata burselor se face de regula prin transfer bancar, potrivit Romania TV care citeaza capital.ro.

O noutate apărută în anul școlar 2024-2025 este că banii vor fi virați pe carduri în data de 20 a fiecărei luni, ci nu în ziua de 15, ca până acum. Totuși, există și anumite excepții. Pentru lunile septembrie și octombrie, elevii beneficiari de bursă vor primi banii în data de 20 noiembrie.

Câți bani pot încasa elevii în funcție de bursa primită:

bursa de excelenta olimpică I – 3.700 lei/2.775 lei/1.850 lei/925 lei;
bursa de excelenta olimpica II – 700 lei;
bursa de merit – 450 lei;
bursa de rezilienta – 300 lei;
bursa sociala  – 300 lei;
bursa tehnologica  – 300 lei;
bursa pentru mame minore – 700 lei;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *