Sute de credincioși din Botoșani au stat la cozi kilometrice pentru a se putea închina la moaștele Sfintei Parascheva de la Iași. Printre aceștia se numără și enoriași ai Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Frumușica, dar și ai Parohiei „Sf. Dimitrie și Pantelimon” din Lupăria- Prăjeni, care alături de preoții parohi au mers să se roage la moaștele sfinte, dar și să atingă de rămășițele sfinte diverse lucruri pe care apoi să le ducă celor dragi.
Duminică, în jur de 48.000 de pelerini așteaptă să ajungă la moaștele Sfintei Parascheva și ale Sf. Pantelimon. Alte 145.000 de persoane deja s-au închinat, potrivit organizatorilor.
Numărul cazurilor medicale a ajuns de la sub 100 de intervenții, cât erau vineri seară, la peste 350, dovadă că numărul mare de pelerini a necesitat mai mult ajutor medical. 22 dintre acești pacienți nu au mai putut continua pelerinajul și au fost transportați la spital.