Daniel Baciu a dezvăluit ce se întâmplă cu dosarele de pensionare depuse la final de vară și început de toamnă dar și în ce stadiu se află mica recalculare.
”Am numărul pe fiecare județ, avem sub 100 de mii. Le-am transmis că până la finalul acestei luni toate deciziile să fie transmise. Pensionarii să vadă exact cât au pensia recalculată. Suntem în grafic, trebuie că până la final de luna toți pensionarii să primească aceste decizii cu drepturile aferente lunii septembrie. E vorba de acele decizii mai grele care necesită atenție, dosare complexe, cu mai multe recalculări, dosare cu grupe.
Undeva sub 100 mii decizii avem până acum și până la final de lună transmitem cu tot cu drepturile restante cu dată de 1 septembrie. În paralel avem o formă a aplicației informatice, pentru pensionarii care au optat pentru pensie de la 1 septembrie. Intrările noi, avem o formă, este în testare, testăm cazurile cele mai grele. La final de luna să finalizăm absolut toate testările. Ulterior să emitem deciziile pentru pensionarii noi”, a spus șeful Casei de Pensii.
Creșterile din octombrie
– Din octombrie pensionarii au avut parte de o nouă creștere, odată cu creștere pragului de impozitare?
– Da, de la 2000 la 3000 de lei. Peste 2 milioane de pensionari și creșterea este de 100 de lei. Aceste drepturi au fost achitate. Este o veste bună, cei care sunt în această categorie, vor primi niște bani suplimentari. Am făcut toate operațiunile necesare. În momentul de față suntem în plin proces achitare pensii octombrie. Pe 15 finalizăm.
– Un proiect de la senat, care îi ajută pe pensionari, aceia care au primit mai mulți bani și se descoperă că nu meritau banii dar nu din vină pensionarului?
– Da, e vorba de acea scutire la plata a acelor sume care provin din cauze obiective. Decizii de pensionare greșite din erori, este o a măsură binevenită pentru că pensionarul nu are vină. Să fie scutim, sumele să nu se recupereze. E o lege binevenită. Am înțeles că a trecut de senat. Camera Deputaților e decizional și o așteptăm cu nerăbdare să o operaționalizam. Dacă sunt aceste cazuri, sperăm să fie tot mai puține. Am o situație a deciziilor de revizuit, 0,3% din toate deciziile. Urmează să fie revizuite din cauzele acestor neconcordanțe. Avem termen până la finalul acestei luni să revizuim totul. Am transmis că până la final de luna să fie rezolvat. Oamenii să își primească veniturile meritate pe nouă lege.
Care este stadiul la mica recalculare?
– Și aici suntem în procesul de primire a adeverințelor. O mare parte din pensionari au deja aceste adeverințe. Aceste adeverințe cu caracter nepermanent, atunci nu le-am luat în calcul acum da. Noi am creat acest drept. Dacă s-a contribuit la buget trebuie luate în calcul. Vom avea încă o recalculare, cea mică, sub 1 milion. Avem termen 6 luni de zile să facem această recalculare cu aceste adeverințe. Trebuie să recalculăm din oficiu, avem acesta obligație legală. Noi am identificat cele ce sunt deja la dosar, pe fiecare pensionar în parte. Cei care doresc să completeze cu alte adeverințe sunt bineveniți la casele teritoriale de pensii, noteaza Realitatea.net