Într-o perioadă atât de agitată ca aceea pe care o traversăm încercând să facem față multelor necunoscute ale unei amenințări biologice care pare când foarte gravă, când prea exagerată de zvonuri și incertitudini, chiar științifice, amintirea unui adevărat model al medicinei gorjene nu poate fi decât reconfortantă. De aceea, voi încerca, în cele ce urmează, să trec în revistă, pe scurt, câteva date despre dr. Nicolae Hasnaș, medic dedicat, personalitate complexă, cu multiple preocupări în domeniul social, cultural, politic și chiar al literelor, scrie paginaolteniei.ro.
Din Botoșani la Gorj
Nicolae Hasnaș s-a născut în comuna Salcia – Nicșeni, din județul Botoșani, pe 5 noiembrie 1875. Ca fiu de învățător, a urmat traseul obișnuit al școlii primare și al liceului, după care a absolvit Facultatea de Medicină la București în anul 1905. A funcționat ca extern al Spitalului Brâncovenesc, apoi a fost diriginte al sanatoriului Olchovsky din București. A activat ca medic și în portul Sulina, dar din cauza unei hemoptizii, a trebuit să se orienteze către un oraș de munte, așa cum își amintește dr. Constantin Lupescu în cartea sa, „Biografii sentimentale”. A fost, cu siguranță, un mare câștig pentru orășelul liniștit din preajma Parângului, unde a găsit, în primul deceniu al secolului XX, o foarte interesantă grupare de intelectuali care pusese câteva borne de început în istorie, tehnica tiparului, dezvoltarea școlilor și publicistică.
Medic pe timp de pace, dar și de război
Tot din amintirile dr. C. Lupescu, înregistrate și video într-o emisiune tv din 1997, aflăm că dr. Hasnaș a abordat nu numai afecțiuni chirurgicale, pentru care se pregătise la București, „ci întreaga patologie a medicinei, deoarece spitalul, în acea perioadă, nu avea medici de specialitate”. S-a dedicat cu tot devotamentul îngrijirii răniților în Primul Război Mondial, fiind șef al Spitalului nr. 2 de campanie, încredințat lui de către Regina Maria. Această unitate sanitară mobilă era formată din 52 de vagoane de cale ferată și a fost mutată pe linia frontului între Fetești, Tecuci și Dorohoi, în 1916-1918. Tot aici înființează și primul orfelinat din România, pentru copiii ai căror părinți muriseră pe câmpul de luptă. Pentru meritele sale deosebite, a fost distins cu mai multe decoraţii româneşti, franceze şi ruseşti. A continuat, după terminarea războiului, să conducă spitalul din Târgu-Jiu, unitate medicală care își câștigase un renume deosebit în întreaga Oltenie. Datorită prestigiului de care se bucura, a reușit să-i convingă pe conducătorii politici ai județului de nevoia îmbunătățirii condițiilor spitalicești, reușind să transforme spitalul mixt în spital cu multe specialități; medicală, infecțioase, pediatrie, obstetrică-ginecologie.
De altfel, viața doctorului Hasnaș se confunda adesea cu viața sa personală, având locuința chiar lângă spital (actualmente, spitalul de la Pasarelă, unde se află secția dermatologie). De la un martor ocular al vremurilor (S. Popescu), aflăm că, de multe ori, avea o purtare aspră cu bolnavii, în special cu cei care veneau foarte târziu să se trateze de vreo boală. Întrebat fiind de ce procedează așa, doctorul ar fi spus: „Oamenii chinuiți preferă să le spui adevărurile pe un ton dur; mă ocup de suferințele lor, încercând să le tămăduiesc sau măcar să le micșorez, nu să fiu ca acele mironosițe care îți grăiesc frumos, te ling cu vorbe dulci, dar fără să miște un deget să-ți vie în sprijin, până dai ortul popii”. Însă dr. Nicolae Hasnaș devenise și un adevărat mentor și model pentru multe generații de studenți mediciniști. Făcând practică pe lângă el, aceștia și-au însușit cunoștințe medicale temeinice și, în special, „o excelentă tehnică chirurgicală”, își amintea dr. Constantin Lupescu. De asemenea, a fost membru fondator al „Societății Științifice Medicale” din Craiova, publicând numeroase articole în revista acestei societăți. Chiar și la anii senectuții, nonagenar fiind și aflat sub o continuă supraveghere a securității, a venit la Târgu Jiu (de la București, unde locuia alături de fiica sa), unde a prezentat o succintă comunicare la o conferință a Societății Științelor Medicale.
Era, într-adevăr, un om pe care îl cunoșteau toți locuitorii Gorjului, de la copiii de zece ani până la bătrânii din toate mediile sociale. Un om popular, implicat în tot ce însemna viața orașului și județului, apropiat sufletește de oameni. A avut sute de fini, în special în rândul preoților, al învățătorilor. A sprijinit înființarea secției reale a Liceului Tudor Vladimirescu, la solicitarea expresă a câtorva absolvenți de gimnaziu, care intenționau să urmeze acest profil: „Mă simțeam mândru că voi sta de vorbă cu el. M-a primit imediat, m-a ascultat cu atenție și, când a înțeles dorința noastră, nu m-a lăsat să continui. Nu mi-a promis nimic. M-am reîntors la colegi fără ca să le pot spune ceva precis. După cinci zile însă, direcția liceului a primit un ordin telegrafic de la Ministerul Culturii și Instrucțiunii, precum că se înființează clasa a V-a reală la Liceul Tudor Vladimirescu” (Dr. C. Lupescu, „Biografii sentimentale”). În fiecare an, oferea o bursă de 1000 de lei elevului cu cea mai mare medie din școală. Pe atunci, vechea școală gimnazială funcționa într-un local dărăpănat de lângă teatrul Milescu, pe strada Unirii, care mai apoi a fost aproape acoperit de actuala pasarelă care traversează calea ferată. În prezent, clădirea nu mai există. Se interesa îndeaproape de condițiile în care erau cazați elevii, dar și de ceea ce li se servea la masă. A sprijinit în mod direct construirea localului care urma să adăpostească școala normală din Târgu Jiu (astăzi, Colegiul Național Spiru Haret), în calitate de președinte al Comitetului școlar. Influența sa politică a contat foarte mult într-o perioadă în care bugetul statului era foarte sărac, având în vedere că de abia se încheiase Primul Război Mondial și cererile erau numeroase. Însă dr. Hasnaș era președintele Partidului Liberal din Gorj și avea trecere pe lângă ministrul Învățământului. Personalitatea dr. Nicolae Hasnaș s-a manifestat deopotrivă și pe tărâm cultural și politic. A fost președinte al „Ligii culturale din Gorj”, a contribuit la alcătuirea unui album istoric și cultural al Gorjului, a editat revista „Jiul”, scria la gazetele „Gorjanul”, editat de Jean Bărbulescu și „Neamul românesc”, al prof. Nicolae Iorga, a fost membru fondator al Cohortei Cercetaşilor Gorjeni „Domnul Tudor”. Articolele sale abordau teme politice, economice, culturale, de artă. Ca politician, a desfășurat o activitate politică intensă: șef al organizației din Gorj a Partidului Național Liberal, senator și deputat, prefect al județului. Între anii 1922-1926, când a fost senator şi secretar al biroului Senatului pe tot timpul mandatului, a avut numeroase intervenții, pe probleme de natură socială, sanitare, educaţie, cultură, dar și economice, militare, juridice sau de politică internă şi externă. Obiectivul său era reformarea în spirit liberal a unor domenii mai apropiate de formaţia sa, precum: sistemul sanitar şi de educaţie, puterea judecătorească, armata ţării etc. S-a preocupat chiar de aspectele de natură salarială la funcţionarii publici, medici, cadre didactice, preoţi şi alte categorii, s-a implicat în redactarea şi discutarea Legii fundamentale din 1923. În calitate de prefect, era alături de preoţi, cadre didactice, funcţionari, în acţiunile revendicative şi oferea soluţii privind exproprierea capitalului sau introducerea „leului-ipotecar” pentru redresarea ţării.
L-a cunoscut pe Brâncuși
Fiind cam de aceeași vârstă cu sculptorul și, în același timp, un intuitiv în ceea ce privește arta, Nicolae Hasnaș s-a simțit atras de marele artist și de opera sa. Dr. C. Lupescu își amintea că dr. Hasnaș lua câte un aperitiv împreună cu Brâncuși la bodega „Călinoiu”, unde uneori îl invita și pe mai tânărul său confrate, Lupescu. Dr. Hasnaș a redactat chiar o lucrare despre Brâncuși, pe 24 de pagini, pe care i-a trimis-o dr. Lupescu cu chiar câteva luni înainte de a se stinge din viață (anul 1966 – n.a.). „Se plângea că se prăbușește fizicește. Regreta că nu putea să vină s-o expună personal”, menționează acesta. A fost secretar general al Societății de Cruce Roșie – Filiala Gorj, poziție din care a colaborat îndeaproape cu Arethia Tătărescu, președinta acestei organizații din anul 1940, dar și a Ligii Femeilor Gorjene. De altfel, după schimbarea regimului politic în România, în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial, conducerea Ligii Femeilor Gorjene va preda arhiva și patrimoniul Ligii respectivei societăți de Cruce Roșie. Cele două societăți civile au colaborat, în special în timpul războiului, în derularea unor programe pentru sărăcimea Târgu Jiului, pentru răniții de front sau refugiații basarabeni și bucovineni din teritoriile românești ocupate. Din păcate, în memoriile sale, Nicolae Hasnaș nu acordă prea mult spațiu acestor opere de binefacere, însă dovezi scrise există în ziarele vremii.
Ultimii ani și „revenirea” la Târgu Jiu
Dr. Nicolae Hasnaş a continuat să-şi practice profesia de medic și în perioada comunistă. A cunoscut, totuși, încercări deosebit de dramatice în acei ani: și-a pierdut soția, casa, cabinetul particular şi biblioteca. A continuat să locuiască la București, alături de fiica sa, Marta, însă lipsa soției l-a marcat profund: „Ea mă înțelegea, ea avea grijă de mine, ea mă liniștea când aveam neplăceri, ea mă încuraja când voiam să întreprind ceva. Fără ea sunt un om sfârșit!”, îi mărturisea dr. Lupescu. Urmărit ani buni şi cu dosar la Securitate, dr. Nicolae Hasnaş va continua să participe la unele reuniuni ştiinţifice. A încetat din viaţă la Bucureşti, la venerabila vârstă de 91 ani, în 1966. A cerut să fie înmormântat la Târgu Jiu, alături de soția sa, lângă capela din Cimitirul ortodox. Urna funerară a fost depusă aici la 21 decembrie 1972.
În memoriile sale, scrise la zece ani de la ieșirea la pensie și publicate postum la aproape patru decenii, dr. Nicolae Hasnaș își mărturisește cu emoție dragostea pentru gorjeni și Gorjul care i-a rămas în inimă pentru tot restul vieții sale. „Acest Gorj – scria Nicolae Hasnaș în septembrie 1936 – are un descântec special care te atrage, te subjugă ca sirenele mării și te face să-l iubești, să mergi și să te sacrifici pentru el… Cum să nu-i iubești pe acești gorjeni neaoși români din care a țâșnit flacăra vie a redeșteptării naționale prin Tudor Vladimirescu, a zămislit pe Ecaterina de la Jiu și atâția conducători de oaste și multe căpetenii de mare folos țării și neamului.”
