Primăriile din județul Botoșani, care au în derulare investiții prin Planul Național de Redresare și Reziliență, respectiv prin Programul ”Anghel Saligny”, vor primi fonduri pentru achitarea plăților restante către constructori. Anunțul a fost făcut, astăzi, de Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani, care a precizat că primarii vor trebui să facă cereri și să solicite bani din sumele defalcate din TVA.
Este vorba de Ordinul nr. 6239 din 2 octombrie 2024, privind sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor.
”Prin prevederile acestui Ordin vor fi alocate sume defalcate de Taxa pe Valoare Adaugată pentru echilibrarea bugetelor locale, sume destinate achitării plătilor restante. Este vorba de plăți restanate, arierate, pe care primăriile le au către toți constructorii care lucrează în continuare pe investiții prin PNRR și Programul Anghel Saligny. UAT-urile vor centraliza plățile restante, vor face cereri și vor solicita sume din cote defalcate din TVA”, a precizat Dan Nechifor.