Câțiva pelerini din Botoșani au ajuns pe mâinile cadrelor medicale după ce li s-a făcut rău în timp ce așteptau să se închine la racla cu moaștele Sfinței Parascheva. Aceștia se numără printre cei 65 de pelerini care au avut nevoie de îngrijiri medicale până joi după amiază, în timpul așteptării la coada Sf. Cuvioase de la Iași.
„Un pacient a suferit o sincopă, prăbușindu-se brusc, un alt pacient a fost trimis la noi cu hipertensiune severă, manifestată prin epistaxis, adică sângerare nazală, din cauza valorilor tensionale foarte ridicate. Am avut și un caz de etilism acut, deși am avertizat pacienții să evite consumul excesiv de alcool. De asemenea, am tratat o pacientă cu bradicardie și alte probleme cardiace. Din fericire, vremea bună ne face să credem că nu vom avea cazuri de hipotermie sau viroze, care au fost frecvente în trecut”, a declarat, pentru Ziarul de Iasi, Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.
Peste 86.000 de pelerini s-au închinat, până vineri după-amiază, 11 septembrie, la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi la moaştele Sfântului Pantelimon, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în timp ce la rând aşteaptă alți aproximativ 18.000 de oameni.
Mai multe străzi din centrul Iaşiului sunt închise circulaţiei, pe fondul afluxului ridicat de vizitatori. Pe 14 octombrie 2024, va avea loc slujba Sfintei Liturghii care va fi săvârşită pe un podium amplasat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane.
Pentru prima oară la acest eveniment religios, Corul Operei Iaşi va fi prezent la Sfânta Liturghie.