Polițiștii au fost prezenți, vineri, la Bursa Locurilor de Muncă organizată pentru tinerii care au absolvit o instituție de învățământ.
Împreună cu specialiști în resurse umane și o tânără, proaspăt absolventă a Academiei de Poliție Al. Ioan Cuza, aceștia au interacționat cu cei care își doresc o carieră în Poliția Română.
Tinerii au fost interesați de condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a se putea înscrie la una dintre instituțiile de învățământ care pregătesc viitori polițiști!
https://bt.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-scoli-postliceale-ale-mai
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani în parteneriat cu Camera de Comerț Industrie și Agricultură Botoșani a organizat “Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți”, una dintre cele mai importante acţiuni implementate la nivel judeţean pentru tineri şi agenţi economici.
Numărul total al persoanelor participante a fost de 219 persoane din care 134 absolvenți și 85 elevi din clasele terminale din cadrul : Liceului Tehnologic “Nicolae Bălcescu” Flămânzi, Liceului Teoretic Ștefan D.Luchian Ștefănești, Liceulului Teoretic Anastasie Bașotă Pomîrla, Liceulului tehnologic Bucecea și Liceului Tehnologic ,Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona.
Dialogul direct dintre cerere și ofertă pe piața muncii a avut ca rezultat selectarea în vederea ocupării unui număr total de 37 tineri absolvenți care vor participa în perioada imediat următoare la probe de lucru la sediul angajatorilor și încadrarea pe loc a 13 absolvenți.