Botoșăneanul crescut la casa de copii, care are de plătit 1,54 milioane lei la Fisc. Trebuie să plătească „taxa de neatenție”

La doar 23 de ani, Marian a trăit o viață care chiar bate filmul. S-a născut în Botoșani și a crescut la DGASPC. Chiar la casa de copii, locul unde se presupune că era ocrotit de lege, a fost păcălit de un bărbat și ajuns acum, la ani distanță, să aibă de plată o avere, către ANAF. A aflat vestea-șoc abia de curând, într-o perioadă în care era destul de liniștit. La casa lui, cu un loc de muncă decent, a fost anunțat că are de dat, din cei 3.000 de lei pe care îi câștigă, 1,54 de milioane de lei la Fisc. De unde va face rost de bani? Nu are nici cea mai vagă idee.

Marian Cosmin Federeciuc lucrează ca muncitor la o firmă din industria cărnii, în Vaslui, scrie bugetul.ro. Din puținul său, ANAF a stabilit că are de dat câte 1.000 de lei pe lună, pentru a-și plăti „taxa de neatenție”. Ar avea nevoie de peste 128 de ani ca să achite suma. Șansele să trăiască ziua în care nu va mai avea datorii sunt infime. Totuși, cum a ajuns aici?

Tânărul a fost păcălit de un bărbat care i-a promis că îi dă un loc de muncă și îl face asociat la una dintre firmele sale. I-a dat și 500 de euro „cadou”. Se întâmpla în 2021, când victima era sub „protecția” DGASPC Botoșani. Mihai Gheorghiciuc, pe care presa locală îl face „țepar”, este cel care l-a pus să semneze o serie de documente pentru societatea „Imobil Pipera 1 SRL”.

După ce a obținut iscălitura, escrocul ar fi păcălit și alți oameni. Toate citațiile, de la cei care au dat în judecată „compania”, au ajuns la adresa lui Marian din Botoșani, dar el se mutase deja la Vaslui și nu avea habar. Nu a avut, astfel, nicio șansă de a se apăra în instanță, iar acum este bun de plată.

Salvarea lui Marian ar putea fi depunerea unei plângeri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, spun avocații citați de Vremea Nouă. Ulterior, ar fi nevoie de un anchetator care să cerceteze înșelătoria și să reușească să-i facă dreptate. Până atunci, tânărul și-a spus supărarea în presa locală, în speranța că va fi ajutat, cumva, de cetățeni. Astfel, a ieșit la iveală cazul în care și un angajat DGASPC Botoșani pare a fi implicat.

„Eu nu aș fi semnat, dar era un domn instructor de acolo, de la DGASPC Botoșani, care el a făcut totul, a intermediat, cum se zice. Și l-am întrebat, domnule instructor, eu dacă semnez aceste hârtii o să am probleme pe viitor? Și mi-a zis că nu, îmi garantează el că nu. Și eu l-am crezut. Dar nu am făcut bine. Nu am știut nimic până nu am primit această poprire. Nici de proces nu am știut, că eu am venit la muncă aici, la Vaslui. Poate dacă depun plângere la Parchet, poate voi fi ajutat să dovedesc faptul că eu nu am nicio vină”, a spus Marian, conform sursei citate anterior.

Rămâne de văzut dacă justiția din România îi va face dreptate. De asemenea, ar trebui să se autosesizeze și DGASPC Botoșani și să verifice dacă au angajați care păcălesc tinerii aflați în plasament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *