Din păcate, în continuare, educația lasă de dorit în cazul unor tineri. Un băiat de etnie romă a fost filmat în timp ce își satisfăcea nevoile fiziologice pe monumentul arhitectural din Centrul Istoric, pe 9 octombrie.
Polițiștii locali au văzut gestul botoșăneanului și l-au tras la răspundere cu o amendă, ce-i drept mai mult simbolică, de 100 lei.
„Pentru fapta sa, polițiștii locali din cadrul Serviciului de Ordine și Liniște Publică direcționați în zonă de către polițistul local din Dispecerat lau sancționat cu amendă în cuantum de 100 lei, conform prevederilor Legii nr. 61/1991 – pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, precizează polițiștii locali.