Un liceu și o școală din județul Botoșani au fost decorate de președintele României cu prilejul Zilei Educației. Distincțiile au fost oferite, marți, directorilor Colegiului Național „A.T. Laurian” din municipiul Botoșani și Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” din Ibănești.
Decorațiile au fost înmânate directorilor unităților de învățământ, pe 8 octombrie, astfel: Colegiul Național „August Treboniu Laurian” a primit gradul de Comandor; iar Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din satul Dumbrăvița, comuna Ibănești gradul de Cavaler.
„I-am decorat astăzi, la Palatul Cotroceni, pe directorii, învățătorii și profesorii unor instituții de învățământ din țară pentru a onora, cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, realizările remarcabile ale școlilor pe care le reprezintă. Educația a fost una dintre temele fundamentale ale mandatelor mele, pentru că, așa cum am spus mereu, reprezintă temelia pe care se dezvoltă o națiune. Performanța școlară a elevilor și a profesorilor nu se mai măsoară doar prin note. Școala este chemată acum să răspundă unei misiuni complexe, să pregătească elevii nu doar profesional, ci și să devină cetățeni activi, care au un parcurs de succes pe o piață a muncii extrem de dinamică. Și avem astfel de școli, care cu adevărat educă tinerii pentru a deveni adulți responsabili, echilibrați și îi sprijină să se dezvolte emoțional și intelectual, pentru a-și realiza apoi pe deplin potențialul. Îmi doresc ca distincția primită astăzi să reprezinte în primul rând o recunoaștere a faptului că munca este răsplătită, că merită, întotdeauna, să alegi calea mai lungă, dar satisfăcătoare a dezvoltării temeinice”, a precizat Klaus Iohannis.