În fiecare an, pe data de 13 octombrie se sărbătorește Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor. În 2024, tema propusă de Organizația Națiunilor Unite este „Implicaerea copiilor și a tinerilor pentru comunități mai reziliente la dezastre”.
În acest context, în perioada 11 – 13 octombrie, la nivelul județului Botoșani se vor desfășura mai multe acțiuni de informare și educare preventivă, exerciții de evacuare, lecții deschise și de prim ajutor în unitățile de învățământ din județ, puncte de informare preventivă în locurile cu aglomerări de persoane din județ, dar și Ziua Porților Deschise la subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani din Dorohoi, Ștefănești, Săveni, Flămânzi, Darabani, Trușești și Coțușca.
Concret, în ziua de 11 octombrie a.c., vor fi organizate exerciții de evacuare, lecții deschise și de prim ajutor în unitățile de învățământ din Baranca, Rădăuți Prut și Coțușca, localități grav afectate de inundații în anul 2008.
Tot vineri, pompierii vor fi prezenți la Bursa locurilor de Muncă, organizată la Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă” din municipiul Botoșani, de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani. Specialiștii Serviciului Resurse Umane din cadrul ISU Botoșani vor prezenta mai multe informații despre admiterea la Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, dar și alte modalități prin care tinerii și nu numai, pot urma o carieră în acest domeniu.
Sâmbătă și dumimică, subunitățile de pompieri își vor deschide portile pentru toți cei care vor să afle care sunt misiunile salvatorii militari. Activitățile se vor desfășura, între orele 10:00 – 14:00, în aer liber, la sediile subunităților ISU din Dorohoi, Săveni, Darabani, Ștefănești, Flămânzi, Trușești și Coțușca. Persoanele interesate vor avea ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite în misiunile operative și vor primi informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență.
Pe 12 și 13 octombrie, între orele 10:00 – 14:00, în Piețele Centrale din municipiile Botoșani și Dorohoi vor fi organizate puncte de informare preventivă. Modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență generate de fenomenele meteo perioculoase, dar și măsurile ce trebuie adoptate pentru a fi protejați sunt aspectele abordate pe timpul acestor acțiuni.
Pe timpul acțiunilor de informare preventivă vor fi abordate teme, precum: măsurile de prevenire și modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență, fie că vorbim despre incendii, inundații sau alte tipuri de riscuri; prezentarea broșurii „De la risc la reziliență: copii protejați, comunitate sigură”; promovarea ofertei educaționale și a programului național „Salvator din pasiune”, transmite printr-un comunicat ISU Botoșani.