Etapa a 6-a, Liga 3, seria 1, a programat un nou meci pe stadionul „1 Mai”, de pe strada 1 Decembrie, din Dorohoi, Gloria Ultra a primit vizita echipei CSM Vaslui. Înaintea rundei a 6-a, Gloria Ultra avea 8 puncte, fiind pe locul 6, cu 2 victorii, 2 egaluri și o înfrângere. CSM Vaslui, Locul 4, cu 9 puncte, după 3 victorii și două înfrângeri.
Meciul de la Dorohoi a început cu oaspeții în atac, care din primul minut au pus presiune pe defensiva gazdelor. Susținuți de câteva sute de spectatori, elevii lui Florin Croitoru și Horațiu Popa au creat pericol la poarta oaspeților din faza fixe. În minutul 16, Gloria Ultra a deschis scorul prin Andrei Pintilei, golul fiind anulat pentru offside.
În minutul 23 Nana Batchabi a șutat de la distanță, mingea a lovit bara.
În minutul 34, după o gafă în apărarea Gloriei, Gabriel Cracea a scăpat spre poarta, dar Boison Wynney a ieșit oportun în întâmpinare și a reținut mingea.
Gazdele au deschis scorul în minutul 42, gol marcat de Andrei Bighiu care a șutat cu piciorul stâng din careu, după o lovitură de la colț.
În minutul 44, Luigi Mihălciuc a ratat ocazia de a majora diferența, lob peste portarul Vasluiului, mingea a căzut pe plasă. În prelungirile primei reprize Alexandru Alecsoaei a ratat din 3 metri, mingea a trecut un pic pe lângă.
În repriza secundă gazdele s-au jucat cu ocaziile pe care le-au irosit și nu au reușit să mai marcheze.
Dacă la precedentele 2 meciuri jucate la Dorohoi de Gloria Ultra, în tribune au fost prezenți primarul Municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu și fostul subprefect al Județului Botoșani, Tiberiu Manolache, astăzi aceștia nu au mai fost alături de suporterii echipei.
Etapa viitoare, Gloria Ultra joacă în deplasare la CS Știința Miroslava, liderul seriei 1 din Liga 3.