Cercuri pastorale în mai multe parohii din județul Botoșani. Întâlniri cu preoții despre suferință, răbdare și depresie

Mai multe cercuri pastorale vor avea loc în următoarea perioadă în mai multe parohii din județul Botoșani. Duminică, 6 octombrie, în Protopopiatul Botoşani vor avea loc întâlnirile a trei cercuri pastorale:

– Biserica Parohiei Drislea va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Nicolae” – Trușești, în cadrul căreia părintele Claudiu Vreme va susține conferința cu tema: Sfinții tămăduitori în istoria Bisericii;

– Biserica Parohiei Bălușeni va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” Cristești, în cadrul căreia părintele Serghei Rață va susține conferința cu tema: Sfinții tămăduitori în istoria Bisericii;

– Biserica Parohiei Ciornei va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” – Gorbănești, în cadrul căreia părintele Corneluș Anițulesei va susține conferința cu tema: Sfinții doctori fără de arginți din România.

Luni, 7 octombrie, vor avea loc şedinţele administrative ale preoţilor din protopopiatele Darabani (Părintele David Stoean de la Parohia „Sfinţii Împăraţi” Alba va prezenta conferinţa cu tema: „Viaţa şi activitatea lui Anton Pann“), Dorohoi (Părintele Andrei George Niță va susţine conferinţa cu tema: Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți) şi Botoşani (Părintele Alexandru Manole va conferenţia pe tema: Despre suferință – o perspectivă biblică, moment care va fi precedat de săvârşirea Sfintei Liturghii la Biserica „Sfânta Treime” din Botoșani).

Joi, 10 octombrie, în Protopopiatul Dorohoi vor avea loc întâlnirile a două cercuri pastorale:

– Biserica Parohiei Cândeşti va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 3 – „Sfântul Dumitru”, în cadrul căreia părintele Ilie Iulian Ivaniciuc va susține conferința cu tema: Sfinţii vindecători şi taumaturgi cinstiţi în mod special pe teritoriul României;

– Biserica Parohiei Cordăreni va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 6 „Pogorârea Duhului Sfânt” – Dumeni, în cadrul căreia părintele Tudor Aconstantinesei va susține conferința cu tema: Lucrarea pastorală a Bisericii şi slujitorilor ei pentru îngrijirea bolnavilor.

Biserica Parohiei Icușeni Vale, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfinţii Împăraţi Constantin și Elena” – Vorona, în cadrul căreia părintele Andrei Anuşca va susține conferința cu tema: Depresia, cauze genetice și potențări dinspre mediul de viață.

Vineri, 11 octombrie, Biserica Parohiei „Înălțarea Domnului” din Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Spiridon”, în cadrul căreia părintele Florin Marcu va susține conferința cu tema: Despre suferință și răbdare.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *