VIDEO Primele 200 de brățări de monitorizare a agresorilor în cazurile de violență domestică au ajuns la Botoșani. Cum funcționează

Începând cu data de 1 octombrie a devenit operațional, și la nivelul județului Botoșani, Sistemul informatic de monitorizare electronică a persoanelor care fac obiectul aplicării măsurilor în cazul emiterii ordinului de protecție provizoriu, ordinului de protecție și ordinului european de protecție. Primele 200 de brățări de monitorizare a agresorilor în cazurile de violență domestică au ajuns la Botoșani.

Monitorizarea se va realiza automat, fără intervenție umană, sistematic și exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora și în raport cu anumite reguli. Identitatea persoanei supravegheate și a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, va fi cunoscută doar de organul de supraveghere care creează semnalarea.

Utilizarea sistemelor electronice permite o creștere a gradului de asigurare a măsurilor de protecție a drepturilor persoanelor protejate și, în același timp, este o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare.

Utilizarea acestor sisteme nu echivalează cu protecția integrității fizice a persoanelor protejate, însă permite adoptarea unor măsuri pentru prevenirea tuturor tipurilor de violență, respectarea regulilor impuse de executarea măsurii arestului la domiciliu și a supravegherii la distanță.

Dispozitivul electronic de supraveghere, pentru persoana supravegheată, este alcătuit dintr-o componentă de tip brățară, care va fi atașată la glezna sau, prin excepție, la brațul persoanei.

Dispozitivul electronic de supraveghere va avertiza persoana supravegheată de producerea unei alerte.

Alerta generată se transmite, în mod automat, dispeceratului de urgenţă operat de către poliţie, constituit în cadrul S.N.U.A.U, împreună cu datele de localizare ale dispozitivului electronic de supraveghere purtat de persoana supravegheată sau de persoana protejată care deține dispozitivul.

Deocamdată, polițiștii botoșăneni nu au montat nicio brățară, în schimb sunt sub supraveghere două persoane cărora le-au fost montate dispozitive de supraveghere de către Inspectoratul Județean de Poliție Iași.

„Aceste dispozitive au instalate niște aplicații. Deci nu pot fi folosite cu alte scopuri. Nu pot fi dezinstalate Nu se poate face nimic altceva cu aceste dispozitive. Dispozitivele și brățara sunt într-o conexiune de tip bluetooth”, a declarat șeful Serviciului de Ordine Publică, Ciprian Silveanu.

SIME este dispecerizat de zece polițiști instruiți pentru această linie de muncă, cu experiență în ordine publică.

Organele de ordine publică sesizate au obligaţia de a verifica, de îndată şi potrivit ordinii de priorităţi, respectarea măsurii de supraveghere, intervenția fiind realizat după principiul „cel mai apropiat polițist intervine”.

În situaţia generării unei alerte, persoana supravegheată este obligată ca, de îndată, să se prezinte la cel mai apropiat organ de ordine publică aflat în serviciu, să contacteze telefonic organul de supraveghere şi să urmeze instrucţiunile acestuia.

Spre exemplu, în situaţia generării unei alerte de părăsire a imobilului, persoana supravegheată este obligată, de îndată, să rămână sau să revină în imobil, să contacteze telefonic organul de supraveghere şi să urmeze instrucţiunile acestuia.

Distrugerea dispozitivelor electronice de supraveghere folosite pentru monitorizarea electronică, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, conform art. 253, alin 21, din Codul Penal.

În plus, se consideră evadare încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau condiţiilor de deplasare, stabilite potrivit legii.

În ceea ce privește dinamica ordinelor de protecție provizorii, statisticile relevă faptul că în primele 8 luni ale anului 2024 polițiștii au emis un număr de 247 de ordine de protecție provizorii, dintre acestea, 246 ordine de protecție provizorii, au fost confirmate de către procuror, reprezentând o rată de confirmare de 99,6%;

De asemenena, în cursul primelor 8 luni ale anului 2024, instanțele de judecată au emis un număr de 210 de ordine de protecție, din totalul acestora, un procent de 41,9% (88 ordine de protecție) au provenit din ordine de protecție provizorii.

Din analiza datelor statistice privind infracțiunile sesizate primele 8 luni ale anului 2024 rezultă faptul că, la nivel județean, numărul faptelor de violență domestică a scăzut cu 9,7% față de 8 luni 2023, respectiv, 896 fapte sesizate în primele 8 luni ale anului 2024 și 993 fapte sesizate în aceeași perioadă a anului 2023.  

Ponderea este deținută de infracțiunile de lovire sau alte violențe, fiind înregistrate  545 fapte în 8 luni 2024 ( cu 104 mai putine decât în primele 8 luni ale anului 2023) și cele de încălcarea ordinului de protecție, 103 fapte în primele 8 luni din 2024.  (cu 8 mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut.)

Din punct de vedere al locului comiterii faptelor de violenţă domestică, situația se prezintă astfel: 352 de fapte au fost comise în mediul urban, în scădere față de perioada similară a anului 2023, când au fost înregistrate 366 de fapte și 544 de fapte au fost comise în mediul rural, în scădere față de perioada similară a anului 2023, când au fost înregistrate 627 de fapte. Din cele 896 de fapte, 143 au fost comise în spaţiul public.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *