Un copil de trei ani din județul Botoșani a fost bătut chiar de cei care trebuiau să îl protejeze. Micuțul a ajuns cu răni la grădiniță, iar educatoarea a dat alarma, salvându-l pe bietul băiețel din familia agresivă din zona Dorohoiului. El locuia cu tatăl și bunica sa, după ce mama l-a abandonat.
Femeia a văzut că băiatul avea un comportament neobișnuit și a descoperit mai multe răni pe trupul său. Aceasta și-a dat seama că micuțul nu este bine și a cerut, marți, ajutorul celor de la Protecția Copilului, dar și al Poliției.
„A fost identificat un minor, foarte mic, de grădiniță, de către cadrul didactic, care avea un comportament atipic și prezenta leziuni. A fost sesizată Protecția Copilului, o altă instituție cu un rol foarte important în astfel de cazuri, și apoi poliția. Iar din verificările acestor instituții s-a stabilit că minorul este într-un mediu nesigur, că a fost victimă a violenței în familie, a fost extras din mediul familial și insituționalizat în regim de urgență într-un centru de copii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.
Polițiștii fac cercetări pentru violență în familie.