In noaptea de 28 spre 29 septembrie, între orele 18.00-02.00, a fost desfășurată o razie, cu efective mărite, pe raza orașului municipiului Botoșani și a comunelor arondate Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botosani si nr. 3 Hlipiceni, pentru creșterea gradului de siguranță publică, pentru prevenirea și descurajarea oricăror fapte de natură contravențională și penală, precum și pentru verificarea respectării normelor rutiere de către participanții la trafic, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.
În acțiunea coordonată de Poliția Municipiului Botoșani au fost angrenate peste 70 de efective de poliție de ordine publică, rutieră, investigații criminale, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi și polițiști de frontieră.
Pe parcursul activităților, polițiștii au legitimat peste 200 de persoane, 35 dintre acestea fiind atenționate cu privire la modul de comportament, iar 6 au gost sancționate contravențional pentru nerespectarea normelor se conviețuire socială.
Totodată, polițiștii au oprit pentru control 92 de autovehicule, prilej cu care au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6000 de lei.