În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele operative angrenate în misiunile de asigurare a ordinii și siguranței publice la manifestările cultural-artistice, sportive și religioase organizate în mai multe localități.
Zilele municipiului Dorohoi, Festivalul Internațional de Muzică Populară ,,Mugurelul” și Parada Portului Popular, care se va desfășura în municipiul Dorohoi, pe traseul Parcul Cholet – Bulevardul Victoriei – Pietonalul Grigore Ghica, vor fi în atenția jandarmilor și partenerilor instituționali (polițiști, pompieri, paramedici SMURD și polițiști locali), care vor acționa, potrivit competențelor, pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională, fluidizarea traficului rutier și pietonal, prevenirea și stingerea unor incendii, precum și pentru acordarea primului-ajutor medical.
Dumincă, începand cu ora 11.00, polițiștii rutieri vor lua măsuri de restricționare progresivă a circulației rutiere și pietonale pe traseul menționat, având în vedere că participanții la Parada Portului Popular se vor deplasa pe partea carosabilă, în vederea preîntâmpinării unor incidente nedorite.
Tot în acest week-end, jandarmii vor fi alături de spectatorii prezenți la demonstrația de drifturi auto organizată de Asociația Pro Car Racing în parcarea piscinei de la Cornișa Aqua Parc Botoșani, dar și lângă participanții la Cupa României la Cros din pădurea Rediu.
Pentru a preveni producerea unor accidente la evenimentul auto, vor fi luate măsuri de delimitare strictă a parcării, sens în care accesul spectatorilor nu va fi permis în interiorul acesteia.
De asemenea, efectivele de jandarmerie vor asigura măsurile de ordine la Festivalul de folclor ,,Mlădițe dângenene” și la manifestările religioase de la biserica Sfinții Voievozi din satul Ungureni.
”Misiunile jandarmilor pentru siguranța cetățenilor, executate independent sau în cooperare cu polițiștii botoșăneni, vor continua zilnic pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor și contravențiilor, precum și pentru intervenția la apelurile făcute la numărul unic de urgență 112. Recomandăm participanților la manifestările publice să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc și bunurilor personale de valoare și să solicite sprijinul jandarmilor în mod direct, atunci când situația o impune”, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani.