Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi vacante pe durata nedeterminată, la Secția Pediatrie.
Este vorba de 2 posturi asistent medical generalist, cu PL, grad profesional debutant – Secția Pediatrie I și 1 post asistent medical generalist, cu PL, grad profesional debutant – Secția Pediatrie II.
Condiţiile specifice necesare pentru posturile de asistent medical generalist, cu PL – grad profesional debutant: studii postliceale; certificat de membru OAMGMAMR – asistent medical generalist. Certificatul va fi însoţit de avizul anual pentru autorizarea exercitării profesiei de asistent medical generalist, valabil la data concursului sau de adeverinţa pentru participare la concurs, eliberată de OAMGMAMR; nu necesită vechime în muncă.
Data limită de depunere a dosarelor de concurs este 10 octombrie, proba scrisă are loc pe 21 octombrie, proba practică pe 28 octombrie, iar interviul pe 4 noiembrie.