Cetățenii de la casele de pe Bulevardul Mihai Eminescu și de pe Petru Rareș și-au spus, miercuri, nemulțumirile în stradă, după ce Primăria a emis Certificatul de Urbanism pentru construirea unui bloc cu regim rezidențial, în ciuda nenumăratelor proteste făcute de aceștia în ultimii zece ani.
Cei aproape 90 de locuitori din zonă acuză faptul că, deși zona este una rezidențială și exclusiv doar pentru construcția de case, se încearcă construcția a cu totul altceva, de la supermarket, la depozit ori blocuri.
Oamenii spun că s-au mutat în acea zonă de case, investind munca de o viață, pentru liniște, însă nu au parte de așa ceva. Ei se opun vehement și nu acceptă propuneri de modificare a funcțiuniii existente a zonei, precizând că este dreptul legal constituit al populației, al locuitorilor, conform legii fundamentale de urbanism
”Este încă un apel de disperare din partea Asociației Ecologic- Mediu- Ambient. De zece ani încercăm să le arătăm autorităților locale să conștientizeze faptul că suntem o zonă de case. Cei care și-au cumpărat proprietăți în această zonă, au cumpărat pentru sănătatea lor și, în același timp, și-au investit minimum de bani pentru a avea liniște și nu a avea traficul care este. În acest loc acum patru ani trebuia să fie un Lidl, iar domnul primar (nr. Cosmin Andrei) ne-a promis că nu poate încălca legea, că nu poate încălca PUZ, PUD, toți acești termeni tehnici pe care ei acum i-au încălcat, dând un aviz urbanistic pentru costruirea de blocuri, aici, pe bucățica aceasta de teren. Întrebăm: unde sunt cei de la Mediu, unde sunt cei de la Inspecția în construcții, unde sunt cei de la circulație, unde sunt cei de la primărie, specialiștii care sunt plătiți din banii noștri? Cum aplică, cum semnează hârtiile? Că au primit ordin de la cei de sus! Care sunt cei de sus? Avem vecini care și-au pierdut sănătatea, cu accident vascular, avem vecini cu copii care vor să aibă liniște. Bulevardul este și în continuarea acestui rond cu Petru Rareș. Fac blocuri cu 3 metri adâncime la subsol, blocuri cu parter și trei etaje! Cine le dă asemenea aviz în zonă de case”, a declarat Luminița Curtman. locatar în zonă.
Oamenii și-au angajat și un avocat și vor să meargă și pe calea instanței pentru dreptate. Ei spun că au făcut inclusiv o adresă oficială către Primăria Botoșani prin care și-au exprimat nemulțumirile, însă nu au primit răspuns nici acum. Acesteia i se adaugă alte 50 de sesizări și adrese către municipalitate. Mai mult, cetățenii acuză că Primăria a emis avizul urbanistic, fără să consulte populația din zonă.
”Dimpotrivă, apar aceste afișe, cu informații despre blocurile care se vor construi pe această bucată de teren, vor fi apartamente de închiriat, iar la parterul lor vor fi restaurante. Este posibil așa ceva, aici unde este sens giratoriu cu un asemenea trafic, unde strada Petru Rareș are o lătime de 6 metri și să facă pe sub țeava de gaz. Se poate face orice? Noi ne punem întrebarea: vrem să fim exact ca la Flămânzi? Ne luăm copii, nepoții și ne mutăm în față, la domnul primar, ca să conștientizeze și domnul primar ce înseamnă casa! O casă înseamnă bani investiți, înseamnă nervi și sănătate. Ne întrebăm: câți trebuie să ne unim și să-i conștientizăm pe acești specialiști, cu ghilimele de rigoare, plătiți din banii noștri și care care încalcă legile. Cum a putut să dea un aviz urbanistic fără avizul nostru? ”, a completat Luminița Curtman.
Oamenii se luptă de ani de zile să mențină aceeași fucționalitate a terenurilor din zonă, respectiv zonă rezidențială de case, și își exprimă dezacordul față de acest proiect, motivând că se creează un haos arhitectural, se intensifică aglomerarea traficului, producându-se un disconfort total. Ei cer totodată oprirea acestui demers.
” Am investit mult pentru a avea liniște și confortul familiei. Solicităm pentru această locație, menținerea legală a construirii de case unifamiliale, locuințe individuale, corespunzător funcțiunii dominante a zonei. Nu vrem decât să ni se respecte drepturile, să fie respectată zona, să nu se construiască restaurante, spații comerciale, depozite, apartamente de închiriat în sistem hotelier. Ar însemna ca toată ziua să intre mașini pe sub geamul meu ”a declarat Alexandra Pușcașu, vecin direct.
Din câte observ eu, proprietarii respectivi acuza ca se construiesc blocuri, depozite sau hipermarketuri, într-o zonă în care ar trebui să fie numai case. Dar din poza din articol ei dau interviu dintre un depozit și un bloc!