Un reputat profesor din Botoșani s-a stins din viață. Este vorba despre prof. univ. dr. habil. Cristian Enăchescu, de la Facultatea de Fizică din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.
Absolvent al Colegiului National” Mihai Eminescu’, Botoșani, acesta obișnuia sa viziteze unitatea școlară ori de câte ori venea în Botoșani, bucurându-se de fiecare realizare a școlii.
Era cunoscut ca un profesor desăvârșit și apreciat de studenți, spirit dedicat valorilor universitare, reper al fizicii contemporane. Prof. univ. dr. habil. Cristian Enăchescu și-a dedicat continuu energia și priceperea învățământului de Fizică și cercetării științifice.
A ocupat funcțiile de cancelar, prodecan și decan la Facultatea de Fizică, a fost membru al Consiliului Facultății de Fizică și al Senatului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, președinte al comisiei de specialitate a Senatului pentru relaţii internaționale și parteneriate de studii și cercetare. De asemenea, a condus comisia de Fizică din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) și a fost membru al Consiliului Național al Cercetării Științifice (CNCS).