A murit botoșăneanul care a ajutat la ctitorirea a opt biserici. Ion Avătămăniței a bătut Moldova în lung și în lat pentru a strânge bani pentru locașurile de cult. Zilele trecute, acesta a trecut la cele veșnice. Peste două decenii a fost un misionar veritabil.
Ioan Avătămăniţei, un bărbat de 99 de ani, din satul botoşănean Poiana (de lângă oraşul Flămânzi), a fost o legendă vie. Părea omniprezent şi a fost cunoscut în oboarele, pieţele şi gările din toată Moldova. Are opt ctitorii la activ, adică din bani strânşi şi de el s-au ridicat opt lăcaşuri de cult, această cifră transformându-l într-unul dintre cei mai eficienţi misionari din toată Moldova.
Potrivit Adevărul, povestea misionarului a început în satul Poiana, de lângă oraşul Flămânzi, judeţul Botoşani, la puţin timp după împroprietărirea din 1923, când părinţii lui, ţărani neaoşi din Moldova, au primit pământ. Lui nea Avătămăniţei i-a plăcut mereu cartea, mai ales matematica.
„Doamne, ce-mi mai plăcea să socotesc! Aş fi vrut să fac matematică. Îmi plăcea orice operaţie. Orice, numai să fie cu numere“, îşi amintea bărbatul cu melancolie.
Nu a avut însă noroc: după patru ani, deşi era unul dintre cei mai buni din clasă, a fost retras de la şcoală. Motivul era simplu: pământ era, dar nu prea avea cine să-l muncească.
Ioan Avătămăniţei şi-a început astfel din pruncie cariera de agricultor, alături de tatăl său şi de nişte rude. A muncit la pământ timp de 30 de ani. A urmat colectivizarea, când a pierdut tot pământul pentru care lucrase câteva decenii. La puţin timp, a fost trimis în Bărăgan.
„Nu m-au trimis ca deţinut politic, pur şi simplu aveau nevoie de oameni pricepuţi în agricultură. Munceam la irigaţii“, spune nea Ioan.
Munca era istovitoare în Bărăgan şi de multe ori fizicul ceda.
„Era cald şi munca grea. Extrem de grea. Eram presaţi cu termene aproape neomeneşti. Atunci mi-am dat seama că rugăciunea ajută. Când te lăsau picioarele şi mâinile, te rugai şi sufletul te ducea mai departe“, mărturisea, pentru sursa citată, bătrânul.
Pentru săteanul din Poiana a fost un miracol că a rezistat muncii istovitoare.
În Bărăgan s-a decis că la momentul potrivit îi va întoarce favoarea lui Dumnezeu pentru că i-a purtat de grijă şi că l-a ţinut sănătos. După Bărăgan, drumurile vieţii l-au purtat prin mai multe oraşe, inclusiv în Bucureşti, după care, în cele din urmă, a ajuns să lucreze ca portar la o fabrică de fier şi de produse de fier din Botoşani. În 1991, Ioan Avătămăniţiei a ieşit la pensie. S-a întors în satul natal şi se pregătea să înceapă muncile câmpului din nou. Viaţa avea să-i pregătească însă o nouă carieră. În anul 1994, Ioan Avătămăniţei se stabilise deja de trei ani în satul natal.
Mergea ca orice creştin la biserică, dar în localitatea vecină, fiindcă în Poiana nu exista încă o biserică. Într-o zi s-a întâlnit cu preotul de acolo, Ştefănucă Petru, cel care i-a încredinţat o misiune.
„Am mers şi eu la biserică, precum orice creştin. Cred de mic în Dumnezeu şi în puterea lui. M-am întâlnit cu părintele şi s-a plâns că nu are bani să ridice o biserică în Poiana. I-am spus că, dacă tot nu am ce face, poate îl ajut eu şi umblu cu strânsul de bani. Preotul s-a învoit bucuros şi aşa am început. Îmi plăcea, pentru că era visul meu din copilărie să socotesc“, spunea Ioan Avătămăniţei.
Ioan Avătămăniţei a început astfel să strângă bani. A primit autorizaţie şi legitimaţie din partea Protopopiatului şi iniţial mergea prin Poiana sau prin satele învecinate. A umblat şase ani ca să strângă bani pentru biserică, dar a umblat cu folos, spunea bătrânul.
Pe 18 septembrie, Ioan Avătămăniței a trecut la cele veșnice.
