Programe de prevenire a abandonului școlar în 58 de unități de învățământ din Botoșani. Care sunt acestea!

Reducerea ratei de părăsire timpurie a școlii rămâne prioritară pe agenda Ministerului Educației și a Inspectoratului Școlar Județean Botoșani în anul școlar 2024-2025.

POtrivit unui comunicat al IȘJ Botoșani, Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar (PNRAS) este implementat în cadrul Planului Național pentru Redresare și Reziliență al României (PNRR), iar la nivelul județului Botoșani se derulează în 58 de unități de învățământ.

Scopul principal al proiectului îl reprezintă prevenirea abandonului școlar și reducerea părăsirii timpurii a școlii și, implicit, creșterea ratei de tranziție de la învățământul secundar inferior-gimnazial la învățământul secundar superior-liceu sau învățământ profesional și tehnic.

În cadrul sesiunii de formare desfășurate ieri, 23 septembrie 2024, cu inspectorii școlari din județele Iași, Neamț, Vaslui, Suceava și Botoșani, membri ai echipelor de proiect, reprezentanții Ministerului Educației și ai Băncii Mondiale au subliniat importanța consolidării capacității instituționale a inspectoratelor școlare județene de gestionare a programului.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, au fost prezentate aspecte tehnice privind transferul atribuțiilor organismului internațional către inspectoratele școlare privind implementarea PNRAS, recomandări manageriale, precum și exemple de bune practici.

Unitățile de învățământ care desfășoară proiecte PNRAS sunt următoarele:
1. LICEUL „DEMOSTENE BOTEZ” TRUŞEŞTI
2. SCOALA GIMNAZIALA „IOAN CERNAT’’ HAVIRNA
3. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 1 BĂLUŞENI
4. LICEUL TEHNOLOGIC TODIRENI
5. SCOALA GIMNAZIALA NR.1 SAVENI
6. SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 STIUBIENI
7. SCOALA GIMNAZIALA NR.1 RADAUTI-PRUT
8. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 1 CĂLĂRAŞI
9. SCOALA GIMNAZIALA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI
10. SCOALA GIMNAZIALA NR.1 DOBIRCENI
11. LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BASOTA” POMÂRLA
12. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 ADĂŞENI
13. SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 PRAJENI
14. SCOALA GIMNAZIALA „EPISCOP DOCTOR PARTENIE CIOPRON’’ PALTINIS
15. SCOALA GIMNAZIALA NR 1 SULITA
16. SCOALA GIMNAZIALA NR.1 DURNESTI
17. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 1 ALBEŞTI
18. SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 SANTA MARE
19. ŞCOALA GIMNAZIALĂ „DIMITRIE BRANDZA” VIIŞOARA
20. SCOALA GIMNAZIALA NR.1 VLADENI-DEAL
21. ŞCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAI MUNTEANU” CORDĂRENI
22. SCOALA GIMNAZIALA NR.1 VACULESTI
23. SCOALA GIMNAZIALA NR 2 BOTOSANI
24. SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 LUNCA
25. SCOALA GIMNAZIALA „MIHAI CONSTANTINEANU” DOROBANTI
26. ŞCOALA GIMNAZIALĂ „GHEORGHE COMAN’’ BRĂEŞTI
27. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 1 CRISTEŞTI
28. SCOALA GIMNAZIALA „DAN IORDACHESCU’’ HLIPICENI
29. SCOALA GIMNAZIALA „IOAN MURARIU’’ CRISTINESTI
30. SCOALA GIMNAZIALA NR 1 DUMENI
31. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.2 TUDOR VLADIMIRESCU-ALBEŞTI
32. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 1 BLÂNDEŞTI
33. SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 ROMA
34. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 MITOC
35. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CORLĂTENI
36. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 DIMĂCHENI
37. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 HUDEȘTI
38. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CONCEȘTI
39. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 GORBĂNEȘTI
40. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ORĂȘENI DEAL
41. ȘCOALA GIMNAZIALĂ „SFÂNTA MARIA” BOTOȘANI
42. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 DÂNGENI
43. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 RĂUSENI
44. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 HILIȘEU HORIA
45. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 RĂCHIȚI
46. ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ȘTEFAN CEL MARE” DOROHOI
47. ȘCOALA PROFESIONALĂ „SFÂNTUL APOSTOL ANDREI” SMÎRDAN
48. LICEUL TEHNOLOGIC „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÂNZI
49. LICEUL TEHNOLOGIC „ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT” VORONA
50. LICEUL TEHNOLOGIC COȚUȘCA
51. LICEUL TEHNOLOGIC „PLOPENII MARI” UNGURENI
52. ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ACADEMICIAN ALEXANDRU ZUB” VÂRFU CÂMPULUI
53. ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ION BOJOI” FLĂMÂNZI
54. ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MARIA ENESCU COSMOVICI” MIHĂILENI
55. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 MILEANCA
56. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 MIHĂLĂȘENI
57. LICEUL „ȘTEFAN D. LUCHIAN” ȘTEFĂNEȘTI
58. ȘCOALA GIMNAZIALĂ „TIBERIU CRUDU” TUDORA

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *