În acest sfârșit de săptămână, jandarmii botoșăneni au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale atât în cadrul dispozitivului curent de ordine publică, cât și la misiunile de asigurare a ordinii și siguranței publice executate la manifestările cu caracter cultural-artistic, sportiv sau religios.
Aproximativ 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 19.900 de lei, au fost aplicate de efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, majoritatea pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, o parte din ele săvârșite pe fondul consumului de alcool.
Tot în această perioadă, jandarmii au constatat în mod independent șase infracțiuni, fiind întocmite acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, furt de material lemnos din fondul forestier, violență în familie sau deținere de droguri de risc pentru consum propriu.
De asemenea, jandarmii au intervenit, independent sau în cooperare cu efective de poliție, la 16 apeluri primite prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în urma cărora au luat măsurile legale ce s-au impus. Nu în ultimul rând, jandarmii au avut în atenție prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de substanțe psihoactive și au desfășurat activități în cadrul campaniei de informare ,,Adolescență fără alcool, energizante și țigări”.