Climatologii avertizează că România se va confrunta cu fenomene meteorologice tot mai intense în următorii ani, din cauza încălzirii globale. Fenomenul accelerează și intensifică ciclurile meteorologice, ceea ce înseamnă că țara noastră ar putea fi afectată de un număr tot mai mare de valuri de căldură, furtuni cu grindină și chiar tornade.
Climatologul Roxana Bojariu a declarat sâmbătă la Antena 3 CNN că nu neapărat vor fi mai multe cicloane, „cât intensitatea lor va crește foarte mult, pentru că intensitatea este alimentată de această cantitate sporită de vapori de apă ce se află în atmosferă ca urmare a unui ciclu intensificat al apei. Suprafețele calde ale oceanelor, ale mărilor furnizează acești vapori de apă printr-o evaporare mai intensă.”
Întrebată la ce să ne așteptăm în perioada următoare din punct de vedere climatic, Bojariu a explicat că a început deja sezonul în care cicloanele mediteraneene sunt mai frecvente.
„Evident că o parte dintre ele ne pot afecta și pe noi și în cazurile extreme, atunci când traiectoria lor trece și peste Marea Neagră. Evident că intensitatea lor crește, tocmai pentru că marea e o sursă de vapori de apă care, pe condiții specifice, înseamnă o cantitate sporită de precipitații.
E normal ca în sezonul rece să avem aceste sisteme de vreme, dar intensitatea lor este cea care va fi mai mare și care ne aduce probleme și e intensificată de încălzirea globală. Toate sistemele de vreme sunt până la urmă alimentate într-un fel sau altul de încălzire a globală, de aici și caracterul lor extrem, dacă le comparăm cu cele de acum mai multe decenii”, a spus climatologul.
Ea a precizat însă că nu mai vorbim în perioada imediat următoare de un ciclon care să afecteze România și de un episod de vreme cu precipitații de tipul celor care s-au produs în Galați și Vaslui.
„Vor mai fi precipitații în zilele ce vin, mai ales săptămâna viitoare în vestul țării, dar în general față de alte zone ale Europei, acum noi vom trece totuși printr-o perioadă mai liniștită din acest punct de vedere. Așa că, cel puțin pentru această perioadă imediat următoare, în afară de atenția sporită pe care trebuie să o avem și autoritățile o au în privința viiturii pe Dunăre. În rest, lucrurile ar trebui să nu prezinte îngrijorare. Evident că trebuie să urmărim cu atenție toate actualizările prognozelor meteo și inclusiv acele prognoze cu anticipare de tip nowcasting, pentru că în sistemul complex climatic evident că pot să apară și fenomene cu dezvoltare foarte rapidă și atunci aceste sisteme de prognoză, de alertare, de avertizare ne pot aduce informații foarte utile”, a mai declarat Roxana Bojariu.