Un bărbat din județul Botoșani, care a urcat băut bine la volan, a fost tras pe dreapta de polițiști înainte de a produce o nenorocire. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din comuna Răchiți.
Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a refuzat recolatrea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge.