FOTO Razii cu „mascații”, astăzi, la Botoșani. Mai mulți botoșăneni s-au trezit cu poliția la ușă

Razii cu „mascații”, joi dimineaţă, în municipiul Botoșani. Anchetatorii au mers în fostele cămine Condacia din Zona industrială, dar și în Parcul Tineretului.

Polițiștii împreună cu cei de la Locativa  au verificat contractele de proprietate sau închiriere a spațiilor respective, dar și documentele de identitate ale celor care locuiesc acolo.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, a Inspectoratului General pentru Imigrări, a Inspectoratului Județean de Jandarmi  și a reprezentanților S.C. Locativa S.A. au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și pentru verificarea legalității persoanelor care locuisc în imobile aparținând S.C. Locativa,  din  zona Parcul Tineretului, Centrul Vechi, zona străzii Adrian Adamiu, ANL Cișmea și Textila.

 Activitățile au fost desfășurate la data de 19 septembrie a.c., în intervalul orar 07:00-13:00, prilej cu care au fost legitimate 340 de persoane, 9 dintre acestea fiind supuse controlului corporal, fără a fi identificate bunuri interzise la deținere, iar față de 3 persoane a fost dispusă măsura sancționării contravenționale pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

 De asemenena, au fost controlate 280 de imobile aparținând S.C. Locativa S.A., prilej cu care au fost identificate cinci persoane vizate de anchete penale în curs, care au fost conduse la sediul poliției, ulterior față de două dintre acestea fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, un bărbat fiind reținut pentru înșelăciune și un altul pentru lovire.

În acelasși context, au fost controlate peste 100 de autovehicule, depistate în zonele vizate de polițiști, ia în urma neregulilor constatate au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 22.000 de lei, transmite pritr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Urmareste-ne pe Google News

FOTO & VIDEO Localitatea din Botoșani care dispare văzând cu ochii. Jumătate din case au fost abandonate

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *