Un elev de clasa a VII-a din județul Botoșani trece prin clipe dramatice din cauza unei boli nemiloase, care se încăpățânează să se țină de el. Gabriel, la doar 13 ani, trece printr-o încercare cumplită pe care niciun copil nu ar trebui să o cunoască vreodată.
Totul a început în vara acestui an, când o banală tuse seacă l-a dus pe Gabriel, pas cu pas, la investigații mai amănunțite la Spitalul Județean „Mavromati” Botoșani, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași și, în final, la Clinica Anadolu Medical Center din Turcia. Verdictul, crunt și nemilos, a fost același de fiecare dată: Tumoră Askin toraco-pulmonară dreaptă, o formă rară și agresivă de cancer.
Astăzi, Gabriel luptă din răsputeri. În cadrul Spitalului „Sf. Maria” Iași, urmează un tratament chimioterapic conform protocolului EUROEWING 2012. Este doar începutul unei bătălii lungi și dificile.
Gabriel a pierdut deja mult prea mult. Tatăl său a plecat dintre noi la doar 37 de ani, răpus de o boală nemiloasă. De atunci, mama sa, împreună cu familia extinsă, este cea care se străduiește să-i ofere tot ce e mai bun, în pofida greutăților.
Cei care îl cunosc pe Gabriel știu că este un băiat cum rar întâlnești: politicos, bun, sensibil și cu o inimă mare. E genul de copil care îți înseninează ziua doar printr-un zâmbet, printr-o vorbă frumoasă. Acum, însă, zâmbetul lui are nevoie de noi toți pentru a reveni.
„Dragii noștri, colectivul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Cristești vă cere din tot sufletul să îl ajutăm pe Gabriel să depășească această încercare dureroasă. Orice copil merită să fie sănătos, să râdă, să alerge pe holurile școlii și să viseze cu ochii deschiși. Gabriel merită să fie din nou copil. Familia lui are nevoie urgentă de sprijin financiar pentru a acoperi costurile tratamentelor și terapiilor necesare. Este o povară prea grea pentru ei, dar împreună putem să o ușurăm. Fiecare donație, fie ea cât de mică, este o rază de speranță pentru Gabriel! Dacă inima ta te îndeamnă să dai o mână de ajutor, orice contribuție financiară, oricât de modestă, poate face o diferență uriașă”, este apelul făcut de colectivul Școlii Gimnaziale Nr.1 Cristești.
Donațiile se pot face aici: UniCredit Bank- Cont nr.: RO31BACX0000002604581000– Gabriel Marian Aciobăniței.
Clinica Novora s-a deschis oficial în Botoșani – excelență în implantologie și stomatologie