Se caută şef pentru pompierii din Botoşani. Concurs organizat de ISU

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani organizează concurs pentru funcţia de comandant al Detașamentului de pompieri Dorohoi. Funcţia este prevăzută cu gradul minim de locotenent-colonel.

Examenul are loc pe 30 octombrie, însă dosarele se depun până pe 29 septembrie.

Condiții generale și criterii specifice:

a) este declarat „apt medical” și „apt” la evaluarea psihologică organizată în acest scop; Evaluarea psihologică se susține anterior probelor de concurs. Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale;
b) nu este cercetat disciplinar, nu se află sub efectul unei sancțiuni disciplinare sau nu este pus la dispoziție în condițiile art. 17 alin. (2) din anexa nr. 7 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016 privind activitatea de resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne;
c) a obținut calificativul de cel puțin „foarte bun” la ultimele două aprecieri anuale de serviciu;
d) îndeplinește condițiile de vechime și studii.

Cerințele postului: 
  • gradul militar: sublocotenent
  • pregătire de bază: Studii superioare de lungă durată sau studii universitare de licență (S) în unul dintre domeniile fundamentale: ”științe inginerești”, ”științe sociale”, ”matematică și științe ale naturii”, ”știința sportului și educației fizice”.
  • autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor postului: Autorizație de acces la informații clasificate de nivel ”secret” (conform listei funcțiilor care necesită acces la informații clasificate a unității), după încadrare.
  • parametri privind starea sănătăţii somatice: Apt medical pentru funcții de conducere
  • trăsături psihice şi de personalitate: Apt psihologic pentru funcții de conducere.
  • vechime în muncă/din care în instituții din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională: 2 ani / 2 ani
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei: 2 ani
  • definirea sumara a atributiilor postului: Răspunde de conducerea neîntreruptă a subunității pe care o comandă;
    Conduce și controlează permanent modul de îndeplinire a misiunilor specifice, precum și a programului de pregătire pentru intervenție;
    Organizează intervenția în cazul situațiilor de urgență în raionul de intervenție de bază și de sprijin;
    Planifică, orgnizează, desfășoară și ține evidența pregătirii pentru intervenție a personalului din subordine;
    Organizează și verifică modul de executare a serviciului de permanență în subunitate;
    Răspunde și intervine pentru menținerea în subunitate a unei ordini interioare, stări și practici disciplinare regulamentare;
    Răspunde de modul de gospodărire în subunitate, precum și de păstrarea bunurilor aflate în administrarea Detașamentului de pompieri Dorohoi, de la Garda de Intervenție Dorohoi și a Punctului de lucru Darabani;
    Execută controale inopinate în subunitate pe toate planurile.
Dată limită depunere cerere înscriere: 24.09.2024, ora 15:00
Dată limită depunere dosar: 27.09.2024, ora 15:00
.
Dosar recrutare

Dosar cadre militare – conducere

    1. *Cerere de înscriere
      (conform modelului anexat)
    2. *Curriculum Vitae, modelul comun european
      (conform modelului anexat)
    3. *Copii ale documentelor care atestă nivelul și specializarea studiilor impuse de cerințele postului
      (- diploma de absolvire a studiilor și, după caz, foaia matricolă / suplimentul la diploma și/sau orice alte documente care atestă nivelul și specializarea studiilor;
      – se vor accepta adeverinţele de studii numai dacă aceste documente sunt în termenul de valabilitate;
      – candidaţii care au absolvit studii în alte state vor prezenta documentele echivalate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale;
      – candidatul se va asigura că nu lipsesc pagini din aceste copii
      )
    4. *Copie act identitate
      (- copia cărții de identitate
      – cartea de identitate trebuie să se afle în perioada de valabilitate
      )
    5. *Declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare
      (conform modelului anexat)
    6. *Adeverinţă care conţine rezultatul ultimului examen medical de bilanţ eliberată de medicul de unitate cu mențiunea ”apt medical promovare funcții de conducere”;
      (- adeverința este valabilă doar pentru promovarea în funcția de conducere pentru care a fost solicitată examinarea medicală)
    7. *Adeverinţă eliberată de unitatea de provenienţă
      (elementele pe care trebuie să le ateste adeverința sunt detaliate în secțiunea ”Informații suplimentare”)
    8. Documente care atestă realizări deosebite în carieră, cu impact semnificativ asupra activității/ imaginii instituției
      (Documente justificative care pot fi valorificate în cadrul probei de concurs ”evaluarea dosarului de recrutare”, având în vedere criteriile stabilite la Anexa nr. 3^3 din OMAI 177/2016.)
    9. Orice alte documente pe care candidatul le consideră importante în cadrul concursului
      (Documente justificative care pot fi valorificate în cadrul probei de concurs ”evaluarea dosarului de recrutare”, având în vedere criteriile stabilite la Anexa nr. 3^3 din OMAI 177/2016.)

Evaluare psihologică

  1. Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.

  2. Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.

  3. Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.

  4. Contestaţia se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic.

  5. Planificarea candidaților la evaluarea psihologică se va realiza prin grija Serviciului Resurse Umane, după finalizarea perioadei de înscriere. Candidatul are obligația de a participa la evaluarea psihologică, conform planificării în acest scop, ori în situația în care candidatul a fost evaluat psihologic pentru ocuparea unor funcții de conducere cu cel mult 6 luni anterior desfășurării probei interviu, aspect ce se va menționa în cererea de înscriere la concurs.
Perioada de desfășurare a probei: 18.10.2024
  1. Evaluarea dosarelor de recrutare, ca probă de concurs, are drept scop aprecierea, cuantificarea şi valorificarea în procesul de selecţie a experienţei profesionale a candidaţilor, a conduitei şi evoluţiei în carieră, precum şi a cunoştinţelor profesionale dobândite prin diverse forme de pregătire, cu utilitate directă pentru îndeplinirea eficientă a atribuţiilor postului scos la concurs.

  2. Aprecierea candidaţilor se realizează prin raportare la documentele supuse evaluării, depuse la dosarul de recrutare.

  3. Aprecierea candidaţilor se realizează prin verificarea îndeplinirii de către aceştia a condiţiilor de participare la concurs, precum şi prin aplicarea criteriilor şi punctajelor prevăzute în anexa la prezentul anunț.

  4. Candidaţii care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs sunt declaraţi «promovat» și li se acordă un punctaj care se valorifică în cadrul notei finale.

  5. Lista candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, cu precizarea acestora, precum şi tabelul nominal cu rezultatele obţinute de candidaţii care au promovat proba se afişează în secțiunea de fișiere a acestui anunț.

  6. Evaluarea dosarelor de recrutare și acordarea punctajului aferent se realizeză de către comisia de concurs cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de desfășurarea probei interviu.
  7. Evaluarea dosarelor de recrutare se va efectua pe baza criteriilor prevăzute în anexa nr. 3^3 la OMAI 177/2016, candidaților declarați «promovat » li se acordă un punctaj care se valorifică în cadrul notei finale.
Proba – Interviu (funcții conducere cadre militare)

Perioada de desfășurare a probei: 30.10.2024

  1. Interviul are drept scop aprecierea cunoştinţelor profesionale, în acord cu tematica şi bibliografia de concurs, precum şi a aptitudinilor, abilităţilor şi motivaţiilor relevante în raport cu atribuţiile specifice postului.

  2. Aprecierea cunoştinţelor profesionale se realizează în acord cu tematica şi bibliografia de concurs, pe baza unor întrebări adresate candidatului de membrii comisiei, ce vizează evaluarea capacităţii acestuia de a aplica în activitate cunoştinţele profesionale dobândite şi nu expunerea unor noţiuni teoretice.

  3. Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu note de la 1 la 10 (1 punct se acordă din oficiu).

  4. Rezultatele interviului se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.

  5. Interviul se înregistrează audio și/sau video, iar accesul candidaților se realizează pe baza actului de identitate.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *