Un adolescent din Botoșani a fost filmat în timp ce rupea arborii ornamentali dintr-un parc de joacă.
În cursul zilei de 13 septembrie, polițiștii locali din cadrul Serviciului Dispecerat, pe timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, au depistat, cu ajutorul camerelor de supraveghere instalate în parcul de joacă pentru copii de pe strada Adrian Adamiu, un minor în timp ce rupea doi arbori ornamentali.
Imediat, a fost sesizată patrula mobilă cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice, însă la sosirea acesteia, minorul părăsise zona, urmând să se efectueze verificări în vederea stabilirii identității și a măsurilor ce se impun.