Este doliu la o importantă companie din județul Botoșani! Reprezentanții Five Continents anunță că s-a stins un inginer cu o carieră remarcabilă în domeniul industriei alimentare. Este vorba despre ing. Maria Ștefan, născută în comuna Tudora, locul în care va fi și înmormântată.
„Cu profundă durere și regret, vă anunțăm că s-a stins din viață, prematur, pe neașteptate o soție devotată, o mamă iubitoare, o bunică grijulie, un om de excepție, cea care a fost inginer Maria Ștefan, născută pe 14 august 1960 la Tudora.
După o carieră remarcabilă în domeniul industriei alimentare unde a legat prietenii și a câștigat respectul tuturor colegilor, și-a urmat marea pasiune ce a purtat-o în suflet întreaga viață: florile. Și-a creat un ”colț de rai”, o grădină cu lavandă, unde a investit toată grijă, dragostea și pasiunea dânsei, devenind astfel cunoscută drept ”Doamna
cu lavandă”. Rămâne în conștiința noastră puterea dânsei de muncă, dragostea de viață, grija firească de copii, familie și stima față de colegi.
Va rămâne pentru totdeauna în inimile noastre, a colegilor, a multor prieteni și cunoscuți. Exprimăm condoleanţe şi sentimente de profundă compasiune familiei, rudelor și colegilor.
Înmormântarea va avea loc în data de 19 Septembrie la ora 12 la Biserica din Tudora. Cei care doresc să aducă un ultim omagiu celei care a fost inginer Maria Ștefan o pot face începând de astăzi, 17 Septembrie, la Capela din cadrul Bisericii Vovidenia.
Dragă Maria, fie-ţi drumul presărat cu lavandă şi luminat de candela nestinsă a iubirii ce ţi-o purtăm. Dumnezeu să te odihnească în pace!”, este mesajul transmis de Five Continents.