Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 63 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta ar fi încălcat ordinal de protecție provizoriu emis de polițiști, la solicitarea soției sale, pentru fapta de violență în familie, prin aceea că a mers la domiciliul comun, deși a fost evacuat din acel loc și avea obligația de a păstra o distanță de cel puțin 200 de metri.
Bărbatul a fost depistat în curtea locuinței, fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.