O fetiță de 11 luni a ajuns la spital după ce a înghițit detartrant. Nefericitul incident a avut loc în urmă cu câteva zile, în județul Suceava. Mama copilei a mers la Urgențe după ce fetița sa a ingerat o soluție de uz casnic, respectiv detartrant.
Femeia locuiește în comuna Satu Mare împreună cu soțul și cei trei copii minori, printre care și Arina, o fetiță, în vârstă de 11 luni. În ziua respectivă, mama făcea curățenie în imobil și a observat faptul că fiica sa a ingerat o soluție destinată pentru curățenie.
Ea a transportat-o pe fiica sa la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal Rădăuți în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, de unde a fost transferată ulterior la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași, pentru efectuarea de investigații suplimentare.
Polițiștii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.