FOTO Amendă de 50.000 lei pentru un agent economic din Botoșani, după ce a depozitat pe domeniul public saci cu doze și PET-uri reciclate

Un agent economic din municipiul Botoșani s-a ales cu o amendă usturătoare, după ce a depozitat pe domeniul public saci cu doze și PET-uri reciclate.

Sancțiunea de 50.000 lei a fost dată de polițiștii locali, în urma unor sesizări făcute de cetățenii din zonă.

Ca urmare a unei sesizări formulată de cetățenii nemulțumiți de faptul că un agent economic depozitează sacii cu sticle, doze și pet-uri, evacuați din automatele destinate colectării selective, pe domeniul public, polițiștii locali s-au deplasat în zona indicată. La fața locului, au constatat că într-adevăr un număr de aproximativ 70 de saci cu deșeuri (sticle, doze și pet-uri) erau abandonați în spatele punctului de lucru, motiv pentru care a fost dispusă sancționarea contravențională a societății cu amendă în cuantum de 50.000 lei potrivit prevederilor O.U.G. nr. 92/2001 – privind regimul deșeurilor”, informează Poliția Locală Botoșani.

Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *