Fostul director executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Botoşani, Mihai Ţurcanu, care a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție, a obținut strămutarea dosarului său. El a cerut să nu fie judecat la Botoșani, iar cererea a fost aprobată, dosarul fiind preluat de la Tribunalul Botoșani și transferat la Tribunalul Maramureș.
Țurcanu, care a fost și europarlamentar, a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un dosar de abuz în serviciu în legătură cu intervenţia într-o procedură de achiziţie publică pentru atribuirea de către DSVSA a unui contract în valoare de aproape 3 milioane de lei. Ţurcanu a fost deferit justiţiei, sub control judiciar, pentru abuz în serviciu (două fapte), abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul şi delapidare.
De asemenea, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Mădălina-Raluca Roşu, la data faptelor şi în prezent director al Direcţiei Juridice din cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, şi Bogdan Hapău, administratorul unei societăţi comerciale, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu.
„În perioada octombrie – decembrie 2021 – prima parte a anului 2022, inculpatul Ţurcanu Mihai, în calitatea menţionată mai sus, ar fi intervenit în mod nelegal într-o procedură de achiziţie publică desfăşurată de instituţie pentru atribuirea unui contract de furnizare produse cu specific sanitar – veterinar în valoare de 2.974.405 lei. Concret, acesta ar fi împiedicat plata banilor către societatea comercială care adjudecase iniţial licitaţia şi ar fi făcut demersuri cu intenţia de a favoriza o altă societate comercială care participase la procedura de achiziţie, dar a cărei ofertă fusese descalificată de către comisia de evaluare”, arată anchetatorii.
Potrivit acestora, din cauză că s-au opus cerinţelor inculpatului şi au refuzat să favorizeze firma susţinută de acesta, două dintre funcţionarele instituţiei, implicate în procedura de licitaţie, ar fi fost supuse unei evaluări a performanţelor profesionale efectuate în mod abuziv în vederea eliberării din funcţiile publice (ocupate prin promovarea unor concursuri) şi înlocuirea lor cu alţi funcţionari obedienţi.
„Inculpata Roşu Mădălina-Raluca a fost cea care l-a ‘consiliat’ pe directorul DSVSA Botoşani pe parcursul derulării procedurii de evaluare profesională a celor două funcţionare în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a contestaţiilor formulate, a notelor pe care să le acorde etc. în condiţiile în care aceasta ştia că procesul de evaluare astfel efectuat era contrar dispoziţiilor legale. În cursul lunii decembrie 2020, acelaşi inculpat, în calitate de director executiv, ar fi dispus plăţi în valoare de 130.000 lei către firma omului de afaceri cercetat în prezenta cauză, în condiţiile în care bunurile contractate nu erau livrate. Pentru a justifica plata, inculpatul ar fi încheiat un proces-verbal în care ar fi atestat în fals că produsele fuseseră livrate în totalitate, după care a semnat dispoziţia de plată, fără drept, în locul reprezentantului compartimentului de specialitate din cadrul instituţiei„, mai arată DNA.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani s-a constituit parte civilă cu suma de 130.000 lei.