Sute de copii ajung la Secția Pediatrie cu corpuri străine în nas sau în ureche. Medicul Codrin Grozavu, de la Compartimentul ORL a Secție Pediatrie a Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani, a declarat că cel mai mic pacient a fost de câteva luni. Porumb, bani, baterii sunt ale corpuri straine gasite de medici in nasul copiilor sau pur și simplu corpurile străine sunt înghițite de aceștia.
”Am avut săptămâna trecută copilaș care a înghițit monedă de 10 bani. Sunt cazuri grave, reușim să le scoatem. Se folosește o tehnică care se cheamă endoscopie cu tub rigid, unde avem un esofagoscop, un tub metalic cu care intrăm în stomac și cu o pensă specială scoatem moneda. Nu cred că există corp străin, formă sau orice, dacă are dimensiunea corectă și poate fi introdus undeva, să nu-l fi găsit, că vorbim de nas, urechi, gât. Am avut de la acea spiră metalică de la cârligul de rufe până la piese de lego. Orice este mic și poate fi introdus în gură, copilul și-l introduce”, a declarat medicul Codrin Grozavu, de la Compartimentul ORL Pediatrie.
Medicii pediatri pun aceste evenimente pe lipsa de supraveghere a copiilor de catre parinti si atrag atentia asupra acestora sa manifeste mai multa atentie cu copiii.
”Recomandăm părinților să-i supravegheze. Copilul nu are nicio vină. Din punctul meu de vedere, copiii nu au ce căuta lângă seminte de floarea soarelui, fasole. Fasolea este cea mai periculoasă, este aspirată în plămân, se oprește în trahee și se umflă”, a adăugat medicul Grozavu.
Din nefericire, de-a lungul timpului au fost și cazuri, spune medicul botoșănean, care au ajuns ”decedate la spital”.
”ORL-ul este specialitatea în care se moare cel mai repede. Nu există specialitate în care să se moară mai repede decât la ORL. Am avut cazuri care au ajuns decedate la spital. Copii mari, cu bile blocate prin trahee. Au fost cazuri”, a mai spus Codrin Grozavu.