FOTO Un bărbat din Botoșani și-a incendiat propria gospodărie. A chemat de urgență pompierii

Un bărbat din localitatea Roșiori a fost la un pas să rămână fără acoperiș deasupra capului, din neglijență. Și asta după ce a vrut să curățe gospodaria de vegetația uscată, marți, și i-a dat foc.

Flăcările s-au extins cu repeziciune și doar intervenția a pompierilor militari din cadrul Detașamentului Botoșani a făcut ca incendiul să nu ajungă și la locuință. A ars vegetația uscată de pe aproximativ 1000 de metri pătrați.

Urmareste-ne pe Google News

Pompierii reamintesc faptul că arderea miriștilor sau a vegetației uscate este interzisă, potrivit legislației privind protecția mediului:

  •  Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.
  • În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.
  • Recomandăm fumătorilor să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare (de exemplu pe geamul autoturismului) pentru că pot incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar incendiile pot ajunge la proprietăți sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *