Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor împreună cu Protopopiatul Botoșani a organizat ieri prima ediție a Pelerinajului cu ocazia sărbătorii „Nașterii Maicii Domnului”, hramul Mănăstirii Vorona. Printre pelerini s-a aflat și Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Prima ediție a Pelerinajului cu ocazia sărbătorii „Nașterii Maicii Domnului”, hramul Mănăstirii Vorona, a cuprins un traseu de aproximativ 23 km.
Pelerinii s-au întâlnit sâmbătă dimineață, 7 septembrie, la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani unde, începând cu ora 7:00, au participat la Sfânta Liturghie, urmând ca de la ora 9:00 pelerinii însoțiți de preoți să plece spre parohiile Curtești, Băiceni, Orășeni Deal, Orășeni Vale, Vorona, până la Mănăstirea Vorona, unde au participat la Slujba Privegherii în cinstea Nașterii Maicii Domnului Domnului.
La această primă ediției a pelerinajului a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Articol și foto preluate de pe Doxologia.ro