Un cunoscut artist din județul Botoșani a murit la vârsta de 49 de ani. Cristian Rîmbu s-a stins în urma unui infarct. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus la Capela bisericii Sfinților Împărați Constantin și Elena din Darabani.
Cristian Rîmbu era un artist desăvârșit, un maestru al naiului. De altfel, unul dintre naiurile sale a ajuns chiar anul trecut în mâinile maestrului Gheorghe Zamfir, cunoscutul titan al naiului.
„Eu am transformat meseria în artă. Este foarte dificil, este multă matematică ca să faci un nai. Ca să te apuci să faci trebuie să cunoști muzică, nu le-ai lipt și gata. Eu sunt sigur că sunt mulți naiști care cântă și cred că e bun sau văd că nu merge un tub, două, dar eu știu că sunt niște secrete pe care trebuie să le cunoști ca să faci un nai”, spunea într-un interviu Cristian.
Era și un sculptor extraordinar, a lucrat la mai multe biserici pentru care a făcut uși, dar și alte obiecte din lemn.