Primarul unui oraș din județul Botoșani este în doliu. Este vorba despre edilul orașului Săveni, Relu Tîrzioru, care trece prin clipe grele la pierderea mamei sale. Colegii din cadrul PSD Botoșani i-au transmis un mesaj de condoleanțe.
„Pierderea unei ființe dragi nu poate fi înlocuită cu nimic din ceea ce este lumesc, iar în urmă rămân amintirile și rugăciunile care vor ține vie moștenirea spirituală a celor pe care îi iubim. În aceste momente grele, cu sufletele pline de tristețe și compasiune, noi, colegii și prietenii din Organizația Județeană a Partidului Social Democrat, suntem cu toții alături de domnul primar al orașului Săveni, Relu Tîrzioru, și de familia sa îndurerată de trecerea la cele veșnice a mamei sale. Iulia Tîrzioru a fost un OM de o rară noblețe sufletească, un model de generozitate și bunătate, care a lăsat în urmă o moștenire de dragoste și înțelepciune, atât pentru cei dragi, cât și pentru comunitatea din care a făcut parte. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să îi întărească pe toți cei apropiați în aceste clipe de suferință și să le aducă alinare, iar sufletul mamei să își găsească liniștea veșnică în împărăția cerurilor. Fie-i amintirea veșnică! Sincere condoleanțe domnului Relu Tîrzioru și întregii familii. Dumnezeu să o odihnească în pace și să o primească în lumina Sa!”, transmiste Organizația Județeană PSD Botoșani.