În primele 7 luni ale anului 2024 au fost emise 212 de ordine de protecție provizorii la nivelul județului Botoșani, în urma cazurilor de violență domestică. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, numărul este în scădere față de perioada similară a anului 2023 când polițiștii au emis 239 de astfel de instrumente de protecție, se arată într-o informare a IPJ Botoșani.
Potrivit sursei citate, din totalul celor 212 ordine de protecție provizorii emise în cursul perioadei analizate, 211 ordine de protecție provizorii, au fost confirmate de către procuror, reprezentând o rată de confirmare de 99,5%; pentru un ordin de protecție provizorii s-a dispus încetarea măsurilor de protecție de către procuror iar 72 de ordine de protecție provizorii au fost transformate în ordine de protecție, reprezentând 33,9% din total.
”Diferența dintre cadrul legislativ anterior și cel actual, care a intrat în vigoare începând cu 31 august 2024, este dată de faptul că până în acest moment, ordinele de protecție se puteau emite doar pentru fapte de violență între membrii de familie, așa cum sunt ei definiți de lege, iar conform noilor reglementări orice persoană, dacă este victima vreunei infracțiuni prevăzută de Legea nr. 26/2024, poate solicita emiterea unui astfel de ordin. La nivelul județului nostru, până în prezent au fost emise trei ordine de protecție extinse, conform noilor reglementări, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și șantaj”, informează IPJ Botoșani.